More

    Okinawa e deja cu gândul la Moş Crăciun

    oki

    CS Okinawa Satu Mare a organizat zilele trecute Cupa Moș Crăciun Interclub. O competiție venită să aducă zâmbetele pe buze karatiștilor.

    Totul s-a desfășurat în sala CS Big Security din Micro 15. Au participat peste 60 de sportivi, începători și avansați, mici și mari, de la 5 și până la 40 de ani. Probele de karate la care au luptat sportivii sătmăreni au fost< kihon (tehnici de bază), kata, kumite. Aici au mai fost adăugate alte probe fizice precum flotări, abdomene și o probă haioasă, datul cu capul în sacul de box.

    Nyesti Csaba (3 dan), Cristian Marchiș (2 dan), Alin Marchiș (1 dan) sunt antrenorii clubului, care au fost și arbitrii evenimentului. Aceștia au făcut tot posibilul ca elevii să se simtă bine, cu multă veselie și distracție. La final toată lumea a plecat cu diplome, ciocolată, alături de zâmbetele de pe buze.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE