PSD

Eu şi bucuriile simple!

Filed under: Editorial |

Ca tot omul, am şi eu bucuriile mele, unele atât de simple la vedere, dar atât de profunde în adâncul sufletului meu. O mare bucurie este că sunt şi mă simt oricând şi oriunde român! Spunea cineva după lansarea celui de al 40-lea volum că trebuie să mă simt în al 9-lea cer! Eu, adevărat, mi-am îmbogăţit substanţa prin care m-am, exprimat şi prin care m-am arătat în faţa lumii. O carte interesantă pentru mine şi puţin complementară poeziei, originală ca viziune şi forţă, făcând o putere mică sau mai mare credibilităţii.

Ca român ardelean, cu credinţă în dăinuirea ţării mele, mă gândesc şi eu la versurile lui Ion Neniţescu, pe care Victor Ponta le repeta în faţa a şase mii de oameni, adunaţi în faţa naţiunii române: „Acolo este ţara mea/ Şi neamul meu cel românesc,/ Acolo eu să mor aş vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc.” Nu ştiu cât o simte el, dar eu trăiesc aceasta minut de minut, chiar cu toată fiinţa mea, chiar dacă din când în când suntem bântuiţi de sintagma „blestemului dezunirii”. Eu rămân credincios neamului meu şi limbii române. Repet cele spuse de un minunat coleg de an, deputat, scriitor – Lazăr Lădariu: „Mă tem ca nu cumva harta limbii române să devină mai mică decât harta ţării!” Am încredere în dăinuirea Transilvaniei eterne, nedespărţite, într-o ţară frumoasă, bogată şi rotundă, fără colţuri, cu oameni proveniţi din „talpa ţării”!

Îi cunosc şi-i cunoaşteţi, cei ce vreţi, pe vrednicii autori cu „Deşteaptă-te române!”, „Tricolorul”, „Pe-al nostru steag”, „Trompetele răsună”, „Pui de lei”, „Imnul eroilor”- adevărate mărturii ale apartenenţei la patrimoniul cultural naţional românesc, dorind, parcă, să confirme „cântecul şi poezia existau înaintea istoriei”, când Nicolae Bălcescu scria: „Oamenii mai întâi cântă, pe urmă scriu!” Ne aducem aminte şi ne fac bucurii mesajele transmise urmaşilor, adevărate „cântece cu putere de testament”. Îi amintim din ce în ce mai rar: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, B. Şt. Delavrancea, Petre Dulfu, Al. Macedonski, Ioan Neniţescu, Iosif Vulcan, Victor Eftimiu, George Sion şi mulţi alţi poeţi care-i amintesc pe eroii acoperiţi de glorie prin vitejia la asediul redutelor, acolo, dincolo de Dunăre, la Griviţa şi Plevna, la Rahova, Vidin şi Smârdan – cu toţii pentru dăinuirea Neamului.O confirmă poeziile şi cântecele, ce parcă se vor uitate în manuale şi programe: „Sergentul”, „Bate vânt de primăvară”, „Balcanul şi Carpatul” („Balcanul şi Carpatul la Dunărea măreaţă/ Ca doi giganţi năprasnici stau astăzi faţă-n faţă”), „Ţării mele”, „Dorobanţul”, „Steaua României”, „Zece mai”, „La arme, români!”, „Odă Armatei Române!”, „Coloana de atac”, „Peneş Curcanul”, „Cântecul redutei”, „Drapelul”, „Hora de la Griviţa”, „Hora de la Plevna”, „O scrisoare de la Muselim Selo” şi altele. Mă bucur, atunci când văd sau particip în emisiunile realizate la televiziune, un dialog ce sună complex şi natural, nu cel prezent cu nişte candidaţi necunoscuţi, necopţi şi iresponsabili la faptul că trebuie să reprezinte o populaţie serioasă, răbdătoare şi cu mult bun simţ! Sunt, cred, un om inspirat, destul de politic ce aduce prin cărţi ceva din viaţa literară, nu fără judecăţi de valoare, unele mai aspre, alteori mai blânde – toate generând un abis afectiv.

E bine că în Satu Mare, cei ce scriu arată o conştiinţă literară, cu volume de esenţă, pline de consecvenţă şi esenţă, de talent. Sentimentul meu este că trebuie să ne bucurăm, fiind în preajma lor, că trebuie să facem un efort să ne înţelegem scriitorii şi să-i iubim! De ce? Pentru că ne aparţin empatic, pentru că sunt acolo de unde mai toţi au plecat. Cărţile sunt bucurie simplă tocmai că în ele este vorba despre o bucurie simplă…

Poetul şi scriitorul trece prin viaţă cu folos enorm pentru cultură, iar scrisul trebuie să nu se uite! Pentru a avea viitor! Scriu aceştia – să nu se uite! Scrisul este şi o susţinere vie a memoriei, a reamintirii că suntem lut însufleţit de Cuvânt dumnezeiesc. Ei, poeţii, ştiu să sfinţească blazonul ţărănesc de nobleţe. Şi-o fac toată viaţa lor de condeieri. O facem cum putem pentru că paşii lui Blaga au surzit de bubuitul casetofoanelor din maşini ale elevilor şi studenţilor. Au făcut şi fac şcoli departe de biserică, fără Dumnezeu! Oricum, pentru poporul român, Biserica rămâne „mama noastră, a tuturor”, cum spunea geniul Eminescu. Mai am mici bucurii admirându-l pe Corneliu Coposu pentru scrierile lui pline de adevăr istoric, de prezentare a viitorului ţării. Merită să-l ţin minte şi să-l preţuim! Îmi place Grigore Vieru, acest poet european şi-i mulţumesc poetului naţional Adrian Păunescu pe care trebuie să-l omagiem mereu. Sunt şi acestea mici bucurii ale mele, ale tale şi… cine ştie cât de mulţi sunt! Mă bucur când aud voci constante în sfera culturii, care lasă în inimi picuri de frumos înveşmântaţi în lumină şi admiraţie, scoţând din creuzetul iubirii de neam adevărate comori, cu harul şi darul iubirii de ţară. Ce mici bucurii mai au oamenii! Poate ai şi tu… şi tu… şi voi!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *