PSD

Să nu uităm să colindăm!

Filed under: Cultura,Life,Locale |

1-colindatori-6868-b

Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este un prilej de bucurie duhovnicească pentru întreaga creştinătate. Având în vedere importanţa deosebită a acestui eveniment în iconomia mântuirii noastre, Biserica a rânduit ca, pentru a-L primi aşa cum se cuvine pe Mesia “Cel mult dorit”, să ne purificăm sufletele şi trupurile printr-o perioadă mai îndelungată de post. Este un timp de meditaţie spirituală, în care fiecare persoană se străduieşte să-şi schimbe viaţa, să renunţe la plăcerile trecătoare şi să se aplece cu bucurie spre post, rugăciune, milostenie şi alte fapte bune, în dorinţa de a se apropia cu iubire de aproapele şi implicit de Dumnezeu. Scopul întrupării Mântuitorului este îndumnezeirea întregului neam omenesc, însă pentru atingerea acestui ţel omul este dator să participe şi el cu propria sa voinţă liberă, deschizându-se spre a-L primi pe Dumnezeu şi spre a trăi împreună cu El. Noi putem realiza în mod real o pregustare a Raiului care ne aşteaptă prin intermediul frumoaselor noastre colinde şi cântări bisericeşti. Dacă ar fi să definim colindul, am putea afirma că acesta este un cântec tradiţional, intonat de grupuri de copii, tineri sau adulţi, cu prilejul Crăciunului sau al Naşterii Domnului. Colindul reprezintă un moment de bucurie pentru toată lumea, vestind naşterea în lume a pruncului Iisus în peştera din Betleem, cântându-se în tot postul Crăciunului şi până la Bobotează, dar în special în ajunul Crăciunului. Prin colinde devenim mesagerii naşterii Domnului în lume.

Luând în mâini o carte sau o culegere de colinde vom remarca faptul că în textele acestora se cuprinde în linii mari istoria mântuirii omenirii. Cauză a întrupării sau a naşterii Domnului este căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva în Grădina Edenului, urmată de o decădere tot mai accentuată a coroanei creaţiei (adică a omului), stare care s-a perpetuat din generaţie în generaţie, încât omul de acum două mii de ani se găsea la apogeul păcatului. Prin urmare, în acest moment hotărăşte Dumnezeu să-L trimită în lume pe Fiul Său mult iubit, “să Se nască şi să crească, să ne mântuiască”, pentru a ne elibera din acea robie a păcatului şi din stricăciunea morţii, care se făcuse stăpână peste om, ca plată a păcatului. Hristos Se naşte mai înainte de veci din Tată fără de mamă şi în timp, adică la plinirea vremii, din Mamă fără de tată. Fecioara Maria este aleasă ca Maică a Fiului lui Dumnezeu, ea primind vestea cea bună prin Arhanghelul Gavriil. Urmează recensământul ordonat de împăratul roman Augustus şi “mergând Iosif cu Maria / La Viflaim să se înscrie / Într-un mic sălaş / Lâng-acel oraş / S-a născut Mesia”. În acordurile unei adevărate simfonii dumnezeieşti, cerul se contopeşte cu pământul, îngerii cântă din cer, păstorii se închină, magii de la Răsărit vin, călăuziţi de stea, şi Îi aduc Noului Născut daruri preţioase de aur, smirnă şi tămâie. Irod se înfurie la auzul veştii că un împărat s-a născut în lume şi dă ordin să fie ucişi toţi copilaşii din Betleem şi din împrejurimi, comiţând cea mai odioasă crimă din istorie, curmând viaţa – conform tradiției – a 14.000 de fiinţe nevinovate, lipsite de apărare. El şi majoritatea iudeilor nu puteau sesiza că Hristos nu este un rege pământesc şi războinic, ci unul ceresc, că împărăţia Lui nu este de natură materială, ci spirituală. Dacă omenirea Îl primeşte cu reticenţă, căci Fecioara Maria nu găseşte nici măcar un loc pentru a-L naşte pe Fiul ei, în schimb Pruncul Iisus Se bucură de “ospitalitatea” animalelor, martori necuvântători ai naşterii Sale.

Întregul episod al naşterii este redat cu fidelitate în colinde, pe care intonându-le ne întoarcem în timp şi realizăm bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, încercând să ne redobândim acele suflete nevinovate de copii, pe care le aveam când am început să colindăm pentru prima dată. Pricesnele sau cântările bisericeşti nu au menirea de a anihila colindele, sau de a le ştirbi din importanţă; dimpotrivă, împreună alcătuiesc un tot indisociabil. Dacă prin colinde participăm la naşterea Mântuitorului şi la câteva aspecte din viaţa Sa pământească (cum ar fi de pildă colindul “La nunta din Cana Galileii…”), prin intermediul pricesnelor Îl însoţim pe Iisus, pe toată durată activităţii Sale mesianice, luăm parte la minunile săvârşite de El şi ne împărtăşim de bogatele Lui învăţături. Într-adevăr, dacă s-ar pierde literatura religioasă şi ar rămâne numai colindele şi cântările bisericeşti, ar fi suficient pentru a rescrie opera de mântuire a omului.
Colindele au însoţit mereu viaţa zbuciumată a poporului român, încercând să-i aline suferinţele şi să-l întărească în credinţa sa în Dumnezeu. Dintotdeauna românul a ştiut să colinde, trăind cu intensitate farmecul Crăciunului. De cum începea postul, se organizau cetele de colindători, îşi pregăteau repertoriul şi apoi în ajunul Naşterii Domnului mergeau la colindat, nu numai la rudenii, ci în întreg satul sau spaţiul în care locuiau. O casă colindată beneficia de binecuvântarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă o gospodărie îşi avea porţile încuiate, însemna că refuză mesajul divin al venirii în lume a lui Iisus Hristos.

Obiceiul colindatului s-a menţinut până în zilele noastre şi, prin mila lui Dumnezeu, va dăinui pentru totdeauna. Colinda este, am putea spune, o reîntoarcere la copilăria după care tânjim toţi, la frumoşii ani în care ne bucuram de dragostea şi afecţiunea mamei, care ne-a învăţat prima rugăciune şi cea dintâi colindă. Văzând-o, cu ochii minţii, pe Maica Domnului aplecată cu atâta dăruire asupra Pruncului Iisus în ieslea Betleemului, ne aducem aminte, cu nostalgie, cu câtă emoţie colindam fiecare în serile lungi ale iernii, în timp ce afară “ningea liniştit” şi zăpada se aşternea ca un covor peste casă şi peste curte. Pare o imagine feerică, de basm, dar chiar aşa era şi cred că fiecare copil simte la fel Crăciunul în sufletul său nevinovat.

Între Naşterea Domnului şi colinde există o legătură intrinsecă: Crăciunul se oglindeşte în colinde, iar colindele au ca scop principal preamărirea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru fericirea eternă a omului.

Prin urmare, să preţuim în adevărata lor valoare aceste perle ale creştinătăţii, care sunt colindele. Să nu le dăm uitării, ci din an în an să le intonăm cu o plăcere deosebită şi sporită, simţind acea bucurie şi mulţumire sufletească pe care numai colindele ni le pot produce: “Hristos Se naşte / Veniţi la închinare / Cu vesel suflet / Veselă cântare”.

Preot dr. Cristian Boloş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *