PSD Satu Mare prezintă o serie de obiective de investiții pentru anul 2017

Filed under: Locale,Top News |

psd-satu-mare

Grupul de consilieri locali al PSD Satu Mare propune Primăriei Satu Mare mai multe proiecte care să fie începute în acest an. Radu Roca, președintele filialei municipale PSD Satu Mare, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, un număr de proiecte din domeniul învăţământului, culturii, sportului, recreerii, infrastructurii, serviciilor şi dezvoltare publică şi din mediul social.

Opoziție  constructivă
În cadrul prezentării proiectelor, Radu Roca a subliniat faptul că își dorește să facă o opoziție constructivă.

“Deşi suntem în opoziţie, dorim să facem o opoziţie constructivă pentru dezvoltarea municipiului Satu Mare. În întâlnirile pe care le-am avut cu sătmărenii şi împreună cu colegii mei din Consiliul Local am stabilit o listă de priorităţi cu obiectivele şi investiţii pentru acest an, respectiv pentru anul 2017, pe care o voi transmite şi d-lui primar Gabor Kereskenyi şi vom susţine ca sumele necesare pentru finanţarea acestora să fie cuprinse în bugetul pentru acest an. Sunt unele proiecte mari pentru care ar trebui să începem studiu de fezabilitate şi proiectul tehnic astfel încât să putem obţine finanţările necesare dar sunt şi unele proiecte mai mici pentru unele zone uitate ale municipiului”, a declarat Radu Roca.

Proiecte pentru sătmăreni
Printre proiectele amintite de Roca se numără întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru construirea unui complex care să cuprindă o sală polivalentă, o sală de popice şi un bazin de înot, reabilitarea Grădinii Romei şi transformarea fostei uzine de apă a oraşului în loc de joacă pentru copii, modernizarea parcărilor din cartierele Micro 17, Carpaţi I şi Carpaţi II sau finalizarea Planului Urbanistic General.

Modificări adoptate
În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul Ioana Bran a făcut o prezentare a modificărilor care au fost adoptate în primele ședințe de lucru.

”În primele ședințe de lucru au fost adoptate următoarele modificări: ale Codului Fiscal, care vor fi operate de la 1 februarie; creșterea salariului minim de la 1.250 lei la 1.450 lei; majorarea cu 20% a salariilor din administrația locală; majorarea cu 50% a veniturilor actorilor și a altor artiști; introducerea transportului gratuit pe cale ferată pentru studenți; creșterea punctului de pensie de la 861 lei la 1.000 lei; creșterea burselor pentru studenți de la 83 lei la 200 lei; pensia minimă de la 400 lei la 520 lei, și reducerea impozitului la 1% pentru microîntreprinderile care sunt sub plafonul de 500.000 euro. De asemenea, în Camera Deputaților am respins cererea de reexaminare a legii privind acele 102 taxe, inclusiv taxa radio/tv. Această lege a fost promulgată și de președinte, și va intra în vigoare de la 1 februarie. O altă măsură care urmează să fie luată în această săptămână, de Guvern, este eliminarea formularului 088, un formular care a creat o tensiune și a fost un coșmar pentru oamenii de afaceri români, care a blocat și a închis abuziv mii de firme românești. O prioritate în programul nostru de guvernare a fost aceea de a simplifica și debirocratiza. O altă măsură va fi aceea de prevenție pentru întreprinderi”, a declarat Ioana Bran.

PSD Satu Mare, onorat
Reprezentanții Partidului Social Democrat au primit funcții înalte în stat, motiv pentru care deputatul Ioana Bran a dorit să le mulțumească sătmărenilor încă o dată pentru încredere.

”Reprezentanții Partidului Social Democrat Satu Mare au primit deminități, care ne responsabilizează și ne onorează, și ne motivează să ne punem în aplicare programul nostru de guvernare. Eu am fost aleasă secretar al Camerei Deputaților, iar colegul meu, senatorul Gabriel Leș a fost numit ministrul Apărării Naționale. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a pune în aplicare și a contribui la dezvoltarea comunității. Toată lumea ne întreabă cum e la început. Este așa cum ar trebui să fie, cu multe informații, este mult de muncă, nu avem timp de pierdut. Am intrat deja în plin program, și muncim. Imediat după ce am depus jurământul a început treaba atât în Parlament, cât și în Guvern”, a mai adăugat Ioana Bran.

Ioana Simion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *