Singura moară pe apă din județul Satu Mare aflată în proprietate privată, cea din comuna Cămărzana, ar avea nevoie de o investiție de circa 2.500 de lei pentru a fi repornită, proprietarii luând decizia de a sista activitatea din cauza stării precare în care se află roata ce pune în mișcare tot mecanismul.
Proprietara morii de la intrarea din Cămărzana, Ana Văsălie, a declarat, pentru AGERPRES, că roata din lemn s-a degradat din cauza secetei și a apei, existând acum riscul să se distrugă toată. Șansele de a fi repornită sunt însă destul de mici.
“Vara a fost secetă și s-a uscat, apoi iarna când a venit apa, s-a îmbătrânit scândura. Noi am reface roata, dar scândura costă vreo 10 milioane (1.000 lei noi – n.r.), meșterul care s-o facă poate cere și el vreo 10-15 milioane (1.000 – 1.500 de lei – n.r.) și ajungem la 25 milioane (2.500 de lei – n.r.). Mai trebuie cuie, una alta și în 10 ani e gata putredă. Ca să facem o roată de fier costă 2.000 de euro. De unde, noi doi, eu și moșu’ (soțul – n.r.)? Suntem bătrâni amu. Noi nu facem euro aici”, a spus Ana Văsălie.
Casa de deasupra morii a fost construită în anul 1940, din bârne și lut, fiind vopsită în albastru, specific caselor din Țara Oașului. Moara însă este mult mai veche, pietrele și mecanismul fiind din secolul XIX.
În partea din față a clădirii se află moara, în subsol este mecanismul cu roțile dințate din lemn și pietrele de moară lângă care se află un suport din scânduri unde se țin sacii cu cereale. În partea din spate a construcției este casa morarului, locuită și astăzi de familia Văsălie. În fața construcției este paleta morii, care este acționată de apa dirijată din valea Lechincioara printr-un jgheab.
Deocamdată nu se știe dacă moara va fi repornită în curând sau nu. Cert este că, în ciuda faptului că reprezentanții Muzeului Județean au fost de mai multe ori să o vadă, proprietarii nu vor să o vândă. “Să vindem noi casa?”, se întreabă mirată Ana Văsălie.
Copiii familiei Văsălie sunt plecați la muncă în străinătate și cu banii adunați acolo și-ar construi locuințe, morăritul nefiind astăzi o afacere prea bună.
“Feciorii și-ar face case. Acum nu mai e cum a fost demult, nu mai vine atâta lume, nu mai țin atâtea animale. Ba îs duși în străinătăți, nu mai fac pită de mălai sau tocană (mămăligă – n.r.) cum am mâncat noi mai de mult în fiecare dimineață. Și cât a fost de bună, cu brânză și cu lapte, a fost mai sănătoasă, au fost mai sănătoși pruncii ca amu. Amu banane, portocale și apoi merg la doctor că îs bolnavi. Noi n-am fost la doctor și am fost 10 în casă. Am umblat numai desculți, am mâncat pită de mălai. N-o fost adidași și nici papuci”, și-a amintit Ana Văsălie.
De cealaltă parte, reprezentanții Muzeului Județean afirmă că au vrut să achiziționeze moara de cel puțin 15 ani, dar proprietarii nu au fost de acord.
“Este de foarte mult timp în evidența noastră. Am discutat cu morarul, am vrut să le oferim o sumă să cumpărăm casa muzeu, sub administrarea și sub restaurarea Muzeului. Nu vor să o vândă. Am fost de zeci de ori acolo. Nu vor să vândă din principiu, spun că este moștenită de la străbunicul. Au probleme cu procurarea unor piese, cu apa când este secetă”, a spus Toth Zoltan, reprezentantul Muzeului Județean. O altă moară pe apă asemănătoare celei din Cămărzana se află în Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș.
Sursa: AGERPRES
Nicolae Ghişan
