În urmă cu aproximativ un an am cunoscut un avocat din municipiul Satu Mare, care mi-a spus două chestiuni esențiale pentru viitorul libertății Justiției existente în Democrație. Prima se referă la Consiliul Superior al Magistraturii. Domnia sa spunea că din acest Consiliu ar trebui să facă parte numai și numai magistrați, cu mare experiență în domeniul Justiției din România. Acesta ar trebui să fie criteriul esențial, spunea dumnealui, în momentul în care se organizează un concurs pentru posturile rămase vacante. Nu avem nevoie de “șoareci de bibliotecă”, oameni care cunosc, este adevărat legile, dar n-au experiență în domeniul practicii judecătorești.
A doua chestiune legată de libertățile Justiției, pe care acest avocat ajuns la vârsta senectuții a invocat-o, se referă la suprimarea imixtiunilor politice din Justiția românească. Ani și ani de zile, unele comenzi politice au avut un efect nefast asupra unor personalități din domeniul Justiției, care au cunoscut gustul amar al Dilemelor. L-am întrebat pe distinsul avocat: ”Dv., cum ați fi procedat în urma unui telefon, prin care cineva, bine plasat politic, v-ar fi cerut să îndulciți sau să deformați dreapta judecată a unor dosare?”. În mod surprinzător, răspunsul a venit cât se poate de vehement din partea acestui avocat sătmărean: “ Chiar dacă aș fi fost amenințat cu destituirea din Baroul de avocați sau cu alte intimidări…eu nu aș fi renunțat la deontologia profesională. Dacă, prin forța împrejurărilor aș fi fost dat afară din Justiție pe ușa din dos, eu m-aș fi luptat cu înverșunare și profesionalism pentru a intra din nou în Justiție pe ușa din față !”.
În aceste zile se vorbește mult despre independența Justiției, care ar asigura pe deplin libertățile fundamentale bazate pe respectarea legilor. Justiția ar trebui să mai aibă și libertatea de a informa Parlamentul României atunci când constată că există anumite disfuncționalități între litera de lege și realitățile declarate de cei incriminați pe nedrept. În acest fel, unele legi ar putea fi amendate și armonizate cu practica juridică. Desigur, ar fi multe de spus despre Justiția din România, dar cred că este foarte greu, în zilele noastre, să “ iasă la bară “ tocmai acele personalități din domeniul juridic, care ar putea să vorbească despre anumite „îngrădiri” ale libertăților Justiției Democratice. Poate chiar și sub o “protecție” inteligentă, unii ar face niște dezvăluiri, nu pentru deliciul presei, dar pentru regândirea și consolidarea strategiei juridice din România.
De curând a apărut nr. 4 al revistei MĂRTURII CULTURALE, fondată de poetul și criticul literar Aurel Pop, care semnează editorialul intitulat LIBERTATEA DE A CREA CĂI NEBĂNUITE. Printre altele, Aurel Pop semnalează câteva adevăruri, care ar trebui să le dea de gândit contemporanilor noștri decidenți: “După căderea regimului totalitar, cu toții am suferit un șoc, șocul libertății. O libertate pătată cu sânge. Mulți au înțeles greșit acest fenomen. Unii și-au dat arama pe față, aflându-se în al nouălea cer, alții și-au luat lumea-n cap, căutând un trai mai bun… Cultul libertății, pentru că există și așa ceva, nu l-au asimilat şi nu l-au înţeles cum se cuvine. Cicatricile rănilor acumulate în cei peste patruzeci de ani de comunism nu s-au vindecat, n-au dispărut, unii români vor rămâne cu aceeași mentalitate.”
Dumitru Ţimerman