„Poezia este suflet smuls din rai”

Filed under: Editorial |

Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei. Definiţia pe care am ales-o ca titlu îi aparţine lui Claudiu Ovidiu Tofeni. Am „scotocit” colecţiile de definiţii semnate de mari scriitori şi poeţi ai literaturii naţionale şi universale. În doar câteva ore de studiu am selectat cele mai interesante definiţii date Poeziei, pentru a-i realiza un portret autentic prin prisma percepţiilor senzoriale, extrasenzoriale, logice sau intuitive ale omului. Încă mai cred şi eu, dar şi alţi poeţi, că poezia este un dar de la bunul Dumnezeu, prin intermediul căreia reuşim să traducem în cuvinte, prin mijloace artistice, tot ceea ce este: mai frumos, dramatic, romantic, patriotic, muzical şi armonios în constelaţia interioară a receptorilor, care poartă numele de poeţi. În viziunea scriitoarei Sanda Tulics: ”Poezia este aripa îngerului înmuiată în harul divin ce-i atinge pe cei în adorare”. Pentru a argumenta şi mai bine faptul că poezia este un dar de la Dumnezeu, m-am oprit la un alt citat celebru semnat de Vasile Ghinea: „ Poezia este revelaţia creaţiei lui Dumnezeu în eul liric al artistului”, iar poetul naţional Mihai Eminescu a scris: „ Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos”. Voltaire a dăruit şi el omenirii o definiţie clasică a poeziei: ”Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile”.

Constanţa Buzea – poetă, Premiul naţional de poezie M. Eminescu – 2001. Fragment din înregistrarea efectuată la „ZILELE REBREANU”, Bistriţa, 1999. Transcriere de pe bandă, realizată de Ştefan Haiduc, care a apărut la pagina 54, în Revista „POESIS”, nr. 131-132, ianuarie-februarie, Satu Mare, 2001. Iată ce a spus poeta Constanţa Buzea despre Dumnezeu şi poezie: „… am de atunci certitudinea că toată viaţa a stat lângă mine şi m-a ocrotit Dumnezeu şi acum chiar mi s-a arătat mâna lui transparentă şi eficientă, plină de milă, pentru că este mare lucru să-l simţi pe Dumnezeu când scrii poezie, când nu-ţi dai seama cum o scrii, când, de fapt, ştii că cineva, altcineva, Cineva cu majuscule, ţi le insuflă, ţi le dictează, ţi le impune”. O definiţie măreaţă dată poeziei ne-a lăsat şi poetul Tudor Arghezi: ”Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina, care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planetele lui în cer”, iar Lucian Blaga a scris: ”Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea”.

Cred că poeţii, care trăiesc în Lumina Divină, creează poeme, iar cu ajutorul lor, pot jalona drumul spre mântuire pentru semenii lor sau pot şlefui sufletele. Aceasta este menirea adevăraţilor poeţi, dar este nevoie de mult studiu şi multă pregătire spirituală până când poetul poate ajunge la aceste conectări celeste. Dacă nu se întâmplă acest lucru, această conectare nu este posibilă. E ca şi când nu ai cunoaşte o limbă străină, dar ai vrea să vorbeşti, să comunici ceva în limba respectivă. Cred că este o receptare a unor limbaje celeste venite din SFERA LUMINII. Este ca şi cum ai intercepta limbajul poetic al îngerilor. Este fascinant, dragi prieteni, să trăieşti o astfel de revelaţie, revelaţia LUMINII POETICE!

Mi-am înmuiat pana de scris în esenţa nemuririi şi-am fost cutremurat de inegalabile frumuseţi nevăzute. Am pătruns în sfera ei cu grăuntele meu de memorie pentru a vă scrie din partea cealaltă a existenţei imateriale. Suflete se scăldau în puritatea unui lac cristalin pentru a se debarasa de fărâmele de lut muritor. Iubiri netrăite zâmbeau ca nişte zâne strălucitoare. Peste întinderi interminabile domnea pacea blândă asemenea somnului dulce aşezat pe chipul unui copil. Din nepământ se-nălţau spre nicăieri dorinţe împlinite. Destine frânte se-nvârteau ameţitor în hora bucuriei renaşterii. Plopii, stejarii, mestecenii, frasinii, salcâmii şi sălciile pletoase nefireşti stăteau la taifas, în preajma unui castel construit din aluatul Luminii. Oamenii aveau corpuri translucide înconjurate cu aureole aurii. Fericirea domnea peste tot ca o regină îmbrăcată-n haina fără de durere. Feerii se scăldau în lacul beatitudinii desprinse din izvoarele purităţii nepământeşti. Pe pământ răsar dorinţe de purificare a sufletelor bântuite de dureri pentru a putea gusta din esenţa inefabilă a nemuririi. „Poetul e o făptură uşoară, înaripată şi sacră, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin şi îşi iese din sine, părăsit de judecată. Cât îşi păstrează judecata, niciun om n-are puterea să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri (…) Căci nu meşteşugul le călăuzeşte spusele, ci o putere divină: astfel, dacă s-ar pricepe datorită meşteşugului la un singur lucru s-ar pricepe şi la toate celelalte. Divinitatea le ia poeţilor mintea lor şi prezicătorilor şi prorocilor, şi îi foloseşte ca pe nişte slujitori ai ei, tocmai pentru ca noi, ascultându-i să ne dăm seama că nu ei, lipsiţi cum sunt de mintea lor, sunt cei care spun lucruri de atâta preţ, ci că cea care vorbeşte, glăsuind prin mijlocirea lor, este divinitatea însăşi.” (…)Platon, Opere, vol. II, p. 140-141.

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *