Premierul Sorin Grindeanu către primari: Accesaţi fonduri europene. Dacă se epuizează, există varianta PNDL II

Filed under: Politic |

pag7

Sorin Grindeanu, premierul României, i-a încurajat, sâmbătă, pe primarii din judeţul Timiş să depună proiecte pe fonduri europene, iar “dacă se epuizează această variantă”, să meargă spre Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sorin Grindeanu şi vicepremierul Sevil Shhaideh s-au întâlnit, sâmbătă, la sediul Consiliului Judeţea Timiş cu mai mulţi primari din judeţ, pentru a discuta despre faza a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. În cadrul unei conferinţe de presă, premierul României a declarat că i-a încurajat pe primari să acceseze fonduri europene, dar dacă nu pot, să meargă pe PNDL II.

“Pe ceea ce înseamnă PNDL 1, au avut alocate peste 800 milioane de lei. Până în acest moment, au fost decontate jumătate din sume, adică au fost realizate lucrările pe jumătate. Pentru PNDL, faza a doua, s-au depus multe proiecte de către autorităţile locale din Timiş. (…) Vreau să subliniez încă o dată că pentru a deveni eligibile aceste proiecte, trebuie să fie adresate, făcute într-un mod în care pe alte programe finanţate pe fonduri europene nu pot obţine banii, să nu aibă finanţare de pe fonduri europene, să nu existe suprapuneri. De aceea i-am şi îndemnat să depună pe fonduri europene şi apoi, dacă se epuizează această variantă, să meargă spre PNDL 2”, a afirmat Sorin Grindeanu.

De asemenea, premierul a vorbit şi despre cele 5,2 miliarde de euro din fonduri europene pe care Guvernul şi le-a asumat că le va atrage în acest an.

“Problemele legate de fondurile europene, din păcate, vin de anul trecut. Toate acele blocaje şi tot ceea ce s-a întâmplat anul trecut ne-au adus într-o situaţie nu tocmai bună. Da, e adevărat, ne-am propus lucruri ambiţioase din perspectiva atragerii fondurilor europene: 5,2 miliarde de euro pentru anul 2017 înseamnă mult faţă de zero anul trecut, dar posibil. În luna aprilie se vor lansa foarte multe ghiduri de finanţare”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Împreună cu vicepremierul Sevil Shhaideh, Sorin Grindeanu a hotărât ca din zece în zece zile să aibă loc o şedinţă de “monitorizare de progres” legată de fondurile europene, pentru a fi atinsă ţinta de 5,2 miliarde de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *