Sătmăreanul care face artă cu…pumnii

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Gaspar1

Fost boxer la CS Unio şi CSM Cluj, sătmăreanul Szilard Gaspar (26 de ani) este extrem de apreciat de iubitorii de artă din toată lumea şi are peste 30 de performanţe, de la New York, la Tel Aviv, Londra sau Paris. Cu peste 130 de meciuri oficiale şi performanţe ce l-au dus între cei mai buni pugilişti din ţară sătmăreanul nostru a vrut să demonstreze că boxul nu înseamnă doar violenţă, ci poate fi privit şi ca o adevărată artă.

Absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, specializat în sculptură şi performance, Gaspar s-a hotărât să demonteze mitul că boxul este un sport al bătăuşilor şi să arate partea frumoasă a acestei discipline învăţate de la tatăl său. A folosit o bucată de lut pe post de sac de box, şi-a pus mănuşile şi şi-a imaginat că este într-un meci. Ce a ieşit i-a lăsat mască pe profesori. A rămas pe material imaginea energiei transmise de sportiv, după cum spune pugilistul-artist.

Gaspar2

Sătmăreanul a povestit cum arta se poate face şi cu pumnul şi cum cele două mari pasiuni ale sale l-au făcut celebru şi i-au adus liniştea. O poveste altfel, despre felul în care un meci de box imaginar se poate transforma în artă.

“Am 130 de meciuri oficiale la categoria pană (n.r. – 57 kg la profesionişti) şi peste 100 de victorii. Am fost printre cei mai buni din ţară. Am început la Satu Mare şi apoi am mers la Cluj, la facultate, şi am trecut la CSM. De multe ori am reprezentat şi România în competiţii internaţionale. De trei ani fac “performance live” în faţa publicului. Când eram la master mi-a venit ideea. M-am gândit cum să intervin cu energia de la sport, iar la o tema liberă m-am gândit să iau un sac pe care să-l distrug în faţă publicului. Practic transmit energia pe material şi rămâne un obiect care poate fi folosit în capodopere. Am fost la peste 30 de expoziţii, ori cu show live, ori cu filmări. Am fost la Tel Aviv, Paris, Londra, New York…” a declarat Gaspar.

Gaspar3

Povestea lui Szilard Gaspar este unică, pentru că el este singurul fost boxer de performanţă din întreaga lume care realizează opere de artă prin acest procedeu. A renunţat la box şi s-a ocupat doar de creaţie, iar asta i-a adus succesul. A ajuns cunoscut peste tot, în lumea admiratorilor de artă şi primeşte invitaţii de la cele mai celebre târguri de artă din toată lumea. Ceea ce face el se numeşte “performance live”. Are show-ul său la expoziţii şi creează cu pumnii, pe durata unui meci de box, a trei reprize, spre deliciul şi uimirea iubitorilor de artă şi a revistelor de specialitate din toată lumea.

Gaspar5

Ultimul său “performance live” a avut loc la New York la începutul lunii martie. Standul său de la galeria de artă din oraşul american a fost transformat într-un ring de box, iar “meciul” cu sacul de lut ce cântărea aproximativ 400 de kilograme a simbolizat, la nivel conceptual-vizual, lupta creatorului de artă cu materia. La vernisajul expoziţiei au fost prezente peste 5.000 de persoane, rezultatul final al “luptei” sale luând o formă unică, o sculptură abstractă în lut ce poartă urmele lăsate de mănuşile de box.
Sursa – Prosport

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *