Amenzi de peste o sută de mii de lei aplicate de polițiștii sătmăreni de Paște

Filed under: Locale,Top News |

politie

Polițiștii sătmăreni au aplicat amenzi record în perioada Sărbătorilor Pascale. În intervalul 14 – 17 aprilie, conform Planului de măsuri pentru asigurarea liniștii și siguranței cetățenilor pentru perioada de Paști, derulat la nivel național, au fost la datorie, în județul Satu Mare, peste 500 de polițiști, media zilnică fiind de 128 de polițiști, constituiți în 55 de patrule în medie pe fiecare din cele patru zile de desfășurare a misiunilor.

Atenție sporită în jurul bisericilor
O atenție deosebită a fost acordată zonelor aglomerate și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare. Evaluarea modului de desfășurare a misiunilor arată că datorită mobilizării din aceste zile nu s-au înregistrat incidente în timpul evenimentelor publice care au avut loc sâmbătă si duminică. În planul siguranței publice, în ultimele patru zile au fost înregistrate 64 de infracțiuni, din care 19 împotriva persoanei, 24 împotriva patrimoniului, 13 pe linie rutieră și 8 de altă natură.

Peste 400 de amenzi
De asemenea, polițiștii au constatat 408 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 100.000 de lei. Dintre acestea, 92 au fost aplicate în conformitate cu Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 39 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar celelalte pentru abateri de la legislația rutieră sau de la alte acte normative.

Pe linia siguranței rutiere, polițiștii au constatat 13 infracțiuni și 268 de contravenții. Totodată, 12 conducători auto au rămas fără permis fie pentru că au consumat băuturi alcoolice, fie că nu au respectat limitele de viteză. ”Mulțumim tuturor cetățenilor care în aceste zile au înțeles să respecte recomandările și indicațiile colegilor noștri, contribuind, astfel, la menținerea unui climat de ordine și liniște publică pe perioada Sărbătorilor Pascale”, se arată în comunicatul remis de IPJ Satu Mare.

Cristian Stan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *