UTA Arad-Olimpia se joacă marți și se va vedea la TV

Filed under: Sport |

oli uta

Pentru echipele din campionatul Ligii 2 urmează un program extrem de încărcat , cu trei etape programate într-o săptămână.

La acest final de săptămână se desfăşoară runda a 30-a, cu jocuri de vineri până duminică, iar săptămâna viitoare cuprinde două etape, dintre care una intermediară.

Conform liga2.ro, etapa a 30-a va fi deschisă vineri, de la ora 16:00, de meciul de la Sfântu Gheorghe dintre Sepsi OSK şi ASU Poli. Va continua sâmbătă cu trei jocuri programate de la ora 11:00, la Bucureşti, Afumaţi şi Ghermăneşti, cel din Capitală urmând a fi derby-ul etapei: Juventus – UTA, netelevizat însă. Tot sâmbătă, de la ora 12:00, are loc jocul CS Mioveni – Foresta, transmis la TV, în timp ce duminică, de la ora 11:00, la Clinceni, se joacă Academica – Dunărea Călăraşi.

În etapa 30 vor câştiga la ”masa verde” Olimpia Satu Mare şi FC Braşov şi vor sta Luceafărul Oradea şi Chindia Târgovişte.

După doar două zile, marţi, are loc startul etapei a 31-a. Intermediara va fi deschisă de jocul dintre UTA Bătrâna Doamnă şi Olimpia Satu Mare, de la ora 17:00, un meci transmis de asemenea de Dolce sport și Digisport.

Apoi, urmează miercuri, de la ora 15:00, ASU Poli – Juventus, partidă ce urmează a fi transmisă în direct la TV. Tot miercuri, însă de la ora 17:00, au loc alte patru meciuri, la Ghermăneşti, Brăila, Suceava şi Târgovişte. Runda se încheie joi, atunci când de la ora 17:30 se întâlnesc CS Baloteşti – Sepsi OSK.

În etapa a 31-a va câştiga la ”masa verde” doar Dunărea Călăraşi, în timp ce CS Afumaţi va sta.

Etapa a 32-a va fi programată la finalul săptămânii viitoare, însă zilele exacte şi orele în care vor avea loc anumite jocuri nu au fost stabilite încă de televiziunea care deţine drepturile TV ale cluburilor din Liga 2. Olimpia va întâlni pe 29 aprilie, acasă, pe ACS Poli Timișoara.

Iată programul etapei 30:

vineri, 21 aprilie, ora 16:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ASU Politehnica Timişoara – DigiSport 1, DolceSport
sâmbătă, 22 aprilie, ora 11:00
Juventus Bucureşti – UTA Bătrâna Doamnă
CS Afumaţi – CS Baloteşti
Metalul Reşiţa – Dacia Unirea Brăila

sâmbătă, 22 aprilie, ora 12:00
CS Mioveni – Foresta Suceava – DigiSport 2, DolceSport
duminică, 23 aprilie, ora 11:00
FC Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi – DigiSport 2, DolceSport
Olimpia Satu Mare – Unirea Tărlungeni 3-0. Nu se dispută.
FC Braşov – CSM Râmnicu Vâlcea 3-0. Nu se dispută.
Luceafărul Oradea stă, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur.
Chindia Târgovişte stă, deoarece Şoimii Pâncota s-a retras în tur.

În etapa a 31-a:
marţi, 25 aprilie, ora 17:00
UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare – DigiSport 1, DolceSport

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *