19 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

Vinerea Patimilor

Filed under: Cultura |

rastignirea_gr

În Vinerea Patimilor, când pământul se leagă din nou cu cerul, transpuşi cu închipuirea pe Golgotha şi îngenuncheaţi acolo, să ascultăm aceste răni, grăindu-ne prin gura profetului Isaia în cap. 53 al profeţiei sale: “Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni, om al suferinţei şi deprins cu durerea; unul de către care să-ţi acoperi faţa, când Îl vezi; dispreţuit şi socotit de ni-mic. Dar El a luat asupra Sa bolile noastre şi cu durerile noastre S-a împo-vărat, pe când Îl socoteam ca pedepsit, ca bătut de Dumnezeu şi oropsit.Ci El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile no-astre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam ca nişte oi, fiecare pe calea lui, şi Domnul L-a încărcat cu fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost şi S-a supus şi nu Şi-a deschis gura; ca un miel la înjunghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas, înaintea celui ce o tunde, aşa nu Şi-a deschis gura. Cu judecată ne-dreaptă a fost osândit şi neamul Lui cine-l va spune? Căci s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost dus spre mo-arte.”(3-8). Astfel Îl vede Isaia profetul, cu opt veacuri înainte de răstignire, pe Isus Omul durerilor, prin ale cărui răni,”noi toţi ne-am vindecat”.
Iată, o palidă icoană a jertfei de pe Calvar. Cristos, de bună voie,nerugat de nimeni, îmbrăţişează, pentru noi şi în locul nostru, osânda morţii, ca să plă-tească astfel Tatălui preţul răscumpărării păcatelor noastre. “Căci aşa a iu-bit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul născut Fiu al Său L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Teribilă mustrare. Fiecare datorăm un răspuns despre felul cum am folosit şi preţuit leacul ră-nilor lui Isus, dar şi un angajament salutar şi ferm pentru viitor.
Prin rănile veşnic deschise, Patimile Domnului continuă să-şi reverse neîn-cetat harurile dobândite pe Cruce. Rănile sunt izvor nesecat de viaţă harică, o mărturiseşte soldatul păgân care, în clipa când a deschis cea de a cincea rană în trupul lui Isus – pe cea din coastă – s-a convertit. Unii Sfinţi Părinţi afirmă că suferea de o infirmitate la ochi şi s-ar fi convertit în clipa când un strop de sânge, ţîşnit din coastă, i-a atins ochiul.
Sfântul Bernard spune că Isus Se roagă neîncetat pentru noi, iar Sfintei Ma-tilda, Isus îi descoperă următoarele: “Te asigur că niciodată un cerşetor nu a primit cu atâta bucurie milostenia făcută de cineva la strigătele lui supă-rătoare, cu câtă primesc eu rugăciunea rostită în cinstea rănilor Mele.Te asi-gur de asemenea că cine se va ruga vreodată astfel, cu atenţie şi cucerni-cie, se va aşeza curând în calea mântuirii.” Dar Isus, nu numai că a accep-tat să fie rănit pe Cruce, ci de acolo, de pe acel chinuitor pat de moarte, El ne-a vorbit ca nimeni altul. Toate cuvintele Mântuitorului ne sunt scumpe şi formează pentru noi un tezaur şi Testament. 1) Părinte, iartă-le, căci nu ştiu ce fac.Este o rugăciune de iertare pen-tru cei ce-L răstigniseră şi pentru cei ce-L batjocoreau. Această expresie este Evanghelia prescurtată a iubirii nemărginite, exprimată prin iertarea călăilor şi duşmanilor, gest ce pecetluieşte porunca Sa: “Iubiţi pe duşmanii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă prigonesc” .
2) Femeie, iată fiul tău.Fiule, iată mama ta.Câtă duioşie, câtă dragoste! Isus este părăsit de toţi. La picioarele Crucii veghează şi adoră, cu inima străpunsă de sabia durerii, iubita Sa Mamă şi ucenicul iubit. Mântuitorul o lasă în grija acestuia, şi pe acesta în grija ei de mamă. În persoana lui Ioan însă Isus ne pune şi pe noi sub ocrotirea maternă a Fecioarei Mame, pe toţi fiii ei spirituali, întreaga Biserică, toată omenirea răscumpărată, Maria deve-nind astfel Mama Bisericii universale.
3) Amin, îţi zic, astăzi vei fi cu Mine în rai. Întoarcerea la Dumnezeu este totdeauna un mare har. Dismas, tâlharul răstignit de-a dreapta lui Isus, printr-o străfulgerare harică, recunoaşte în Isus pe Dumnezeu, se că-ieşte, acceptă supliciul crucii ca dreaptă pedeapsă pentru fărădelegile comi-se şi-l mustră pe tâlharul din stânga lui Isus pentru blasfemie: “Nu te temi tu de Dumnezeu, căci în aceeaşi osândă eşti! Şi noi cu dreptul, căci primim cele vrednice de faptele noastre; dar acesta nici un rău nu a făcut.” Apoi Îl imploră pe Isus: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta.” “Astăzi, vei fi cu Mine în rai”, vine sentinţa lui Isus. Şi, astfel, tâlharul pocăit e cel dintâi pământean căruia îi deschide cerul însuşi Mântuitorul. Iar sfinţii îl numesc “cel mai iscusit tâlhar, căci a răpit cerul chiar din mâna lui Isus”.
4) Mi-e sete. Ce groaznic poate să fie să arzi de sete, fiind în chinuri şi mai ales în clipa morţii iminente şi, în loc de apă, să ţi se dea fiere amestecată cu oţet! Dar ceea ce îl chinuia pe Isus, era nu atât setea trupească, cât cea sufletească, setea după sufletele pentru care murea. Să-I astâmpărăm această sete, dăruindu-I-ne Lui total, aşa cum ni S-a dăruit El aci pe Calvar, şi să-i conducem la El şi pe fraţii noştri care nu-L cunosc.
5) Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!. Cât de slab şi neputincios este trupul ! Atârnat în piroane, părăsit de prieteni, Omul Cristos, se simte părăsit până şi de Dumnezeu. A vrut să guste şi acest sen-timent amar, pentru ca paharul să se umple până la revărsare.
6) Săvârşitu-s-a. Adică măreaţa operă a Răscumpărării, pentru care veni-se pe lume, s-a înfăptuit, împlinind şi cel din urmă act din decretul Tatălui ceresc: moartea pe Cruce, împăcând astfel pe om cu Dumnezeu.
7) Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul. Zicând aşa, a murit. Astfel, după ce ne-a învăţat cu cuvântul Evangheliei Sale cum să trăim creştineşte, ne învaţă prin cuvântul Său ultim cum să murim creştineşte, încredinţându-ne, ca şi El, lui Dumnezeu ultima suflare. Iată, îngenuncheaţi sub Crucea lui Isus, contemplând la iubirea şi la rănile dătătoare de viaţă ale Mântuitorului, să-I dăruim întreaga noastră iubire, oferindu-I gândurile, inima, activitatea, viaţa şi ceasul morţii noastre. Amin.
Pr. Cristian Ioan Sabău

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *