More

    Dan Voiculescu va fi eliberat din închisoare

    voiculescu

     

    Tribunalul București a admis marți cererea de eliberare condiționată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani închisoare în dosarul ‘ICA’.
    Tribunalul București a respins contestația DNA și a decis ca Voiculescu să fie pus de îndată în libertate, decizia fiind definitivă.

    În prezent, Dan Voiculescu este internat la Spitalul Universitar de Urgență București.
    Inițial, o comisie de la Penitenciarul Rahova nu a fost de acord cu eliberarea lui Voiculescu, pe motiv că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

    Astfel, pe 24 mai, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova a decis, în unanimitate, amânarea eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu cu 5 luni, respectiv până la data de 23 octombrie 2017, “având în vedere perioada scurtă executată efectiv din pedeapsă până la acest moment (1.021 zile din 3.653 zile, respectiv 2 ani 9 luni și 13 zile din 10 ani), faptul că liberarea condiționată este doar o vocație, și nu un drept, oportunitatea eliberării, privită prin prisma atingerii scopului pedepsei, rămânând la aprecierea comisiei, iar mai apoi a instanței de judecată, faptul că, până la acest moment, deținutul nu are un regim de executare inferior celui închis și apreciind că se mențin și temeiurile avute în vedere de comisie cu prilejul primei analize, când a fost amânată eliberarea la o dată ulterioară momentului de față, apreciindu-se că scopul pedepsei nu a fost atins”.

    Dan Voiculescu a depus o cerere în instanță, iar pe 9 iunie Judecătoria Sectorului 5 a decis că el poate fi eliberat condiționat, hotărâre menținută marți de Tribunalul București.

    În timpul procesului, un procuror de la DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare în penitenciar și nu îndeplinește condițiile pentru eliberare.

    Procurorul a spus că există o disproporție mare între cele 56 de zile câștigate de Dan Voiculescu pentru munca depusă în penitenciar, față de cele 330 de zile acordate pentru lucrările redactate. Reprezentantul DNA a cerut instanței să țină cont și de referatul Comisiei de la Penitenciarul Rahova, care nu a fost de acord cu eliberarea omului de afaceri.

    “Comisia a stabilit că scopul pedepsei nu a fost atins. Trebuie analizat comportamentul condamnatului, care transpare în procesul verbal întocmit de Comisia de la Penitenciarul Rahova. Vă rog să analizați dovezile temeinice de îndreptare. Voiculescu nu a avut un comportament merituos, ci unul obișnuit al oricărei persoane condamnate. Inculpatul nu a achitat prejudiciul din dosarul în care a fost condamnat și nici măcar cheltuielile judiciare către statul român”, spunea atunci procurorul.

    Pe 8 august 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu în dosarul ‘ICA’, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE