Potrivit legendei spuse de localnici, pietrele au fost puse la gura unei peşteri de soldaţi, care au vrut să îi închidă acolo pe haiduci.
Legenda spune că pietrele închid gura unei peşteri care s-ar găsi în adâncul dealului iar bătrânii povestesc că, în vremurile străvechi, prin ţinuturile Tisei, de o parte şi alta a ei, cutreiera o ceată de haiduci al cărei şef ar fi fost însăşi Pintea Viteazu. Pe dealul Cornului, haiducii au găsit un loc bun de popas şi izvoare cu apă rece şi bună. Potrivit legendei, prezenţa haiducilor nu a convenit stăpânirii, mai ales că boierii bănuiau că răzvrătiţii ascund o comoară în deal. Ca urmare, trupele au înconjurat dealul şi au încercat să-i prindă pe haiduci, care s-au refugiat într-o peşteră care era foarte adâncă, astfel încât hăitaşii s-au gândit că, decât să coboare, mai bine să-i închidă pentru totdeauna acolo. Aşa că au prăvălit nişte pietre peste gura peşterii şi au plecat. Nimeni nu ştia atunci că grota avea o ieşire la gura Tisei, pe sub munţi, aşa că haiducii au avut pe unde să iasă şi au continuat să cutreiere ani buni acele locuri.
Legenda este confirmată şi de profesorul pensionar Doina Molnar, autoarea volumului „Tarna Mare, istorie – legendă – adevăr”. „Pietrele din dealul Corn sunt ca nişte pietre cioplite şi au formă de hexagon, au lungimi variabile, unele de chiar câte un metru. Astăzi sunt acoperite de vegetaţie şi de muşchi, destul de ascunse privirii, doar cei care cunosc dealul foarte bine ştiu în ce loc se află. Mai demult, mulţi localnici, mai ales copiii, urcau dealul să le vadă şi să le audă cum cântă. Se zicea că dacă le loveşti cu o bâtă se aude un cântec ce vine din interior. Din această cauză, oamenii locului le-au numit pietrele cântătoare, iar dealul se mai numeşte şi dealul lui Pintea”, precizează Doina Molnar. Că în această legendă există şi un sâmbure de adevăr o dovedesc şi cântecele haiduceşti din satele româneşti de peste Tisa, din Ucraina, care vorbesc despre haiducii care au cutreierat aceste locuri.
Scurt istoric al localităţii Tarna Mare
Începând din secolul XV. a fost domeniul familiei Perényi, iar ulterior apar şi alte familii cu moşii mai mici. Tot de numele principalilor proprietari se leagă colonizarea slovacilor şi a germanilor în secolul XIX. Coloniştii au fost aduşi pentru a da impuls activităţii viticole, miniere şi de exploatare forestieră din localitate, ei provenind majoritar din localităţi mai apropiate şi nu din străinătate. Trasarea graniţei în apropierea localităţii a afectat hotărâtor rolul de centru micro-regional al satului, a ajuns într-o poziţie periferică.
Adjectivul “mare” exprimă relaţia localităţii cu un alt sat, Tarna Mică, situată în Ucraina. A fost localitatea cea mai importantă a zonei, în primul rând datorită locaţiei geografice, întreaga zonă înconjurătoare a fost denumită în trecut Ţinutul Tarna. Între conurile vulcanice pitoreşti se află Băile Tarna, renumit centru balnear de odinioară, unde numai aleea teilor seculari mai păstrează memoria unei perioade de viaţă balneară prosperă. Apa minerală de aici feroasă, clorurată, carbogazoasă şi sulfuroasă s-a folosit atât pentru cure interne cât şi pentru băi. S-au tratat boli ale stomacului şi ale ficatului, dar şi reumatisme. Pentru revigorarea acestor băi s-au făcut paşi la începutul secolului XXI, dar fără succes. Pe teritoriul Băilor se găseşte tabăra pentru copii, nefuncţională nici aceasta, aflată într-o stare degradată.
Fiind prezente mai multe naţionalităţi, în localitate găsim mai multe lăcaşuri de cult. Cea mai veche şi de dimensiunile cele mai reduse este capela reformată, construită în 1865, cu o clopotniţă din lemn. Biserica ortodoxă datează din 1898 şi este închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Iconostasul vechi a fost donat prima dată bisericii din Văgaş, iar ulterior a ajuns la Satu Mare şi face parte dintre obiectele expoziţiei istorice permanente a Muzeului Judeţean Satu Mare. În ţintirimul bisericii sunt înmormântate două personalităţi de seamă ale comunităţii. Athanasie Doroş (intelectual local, care a organizat ocolul silvic local, a înfiinţat bibliotecă şi filială de bancă în localitate, strada principală şi biblioteca îi poartă numele) şi Antoniu Covaci (protopop). Biserica romano-catolică a fost construită între 1904 şi 1906, fiind închinată Inimii lui Isus. În Băile Tarna, în 1870 a fost construită o capelă romano-catolică, închinată Sfintei Ana. În sat se mai găseşte o biserică baptistă.
Nicolae Ghișan
