Nereguli la calitatea lucrărilor!

Filed under: Locale |

digului
Verificările efectuate pe strada Digului din Satu Mare au scos la iveală o serie de nereguli în ceea ce privește calitatea lucrărilor. Astfel, Primăria refuză să recepționeze lucrarea, obligând firma executantă să remedieze toate neajunsurile în cel mai scurt timp.

”În urma verificărilor efectuate pe strada Digului, împreună cu administratorul public Maskulik Csaba și cu reprezentanții firmei executante, am constatat o serie de neconformități privind calitatea lucrărilor.
În urma inspecției am decis să nu recepționăm execuția lucrărilor, solicitând firmei să remedieze neconformitățile sesizate în cel mai scurt timp.
La toate lucrările din oraș punem accent pe calitate și indiferent de cine realizează lucrarea, orice abatere de la cerințele din proiect va trebui remediată pe cheltuiala constructorului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Satu Mare.
Strada Digului este un tronson de drum care face ieșirea din cartierul Micro 16 pe Careiului. Investiția este în valoare de 1.168.584,53 lei + TVA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *