Cea mai bună minciună e adevărul !

Filed under: Editorial |

Mincinosul deformează realitatea şi introduce informaţii false în relaţiile dintre oameni . Motivele pot fi variate şi bine ascunse în minciună. De obicei, mincinoşii se bazează pe credulitatea semenilor, incultura, naivitatea şi lipsa lor de exeperienţă. În comunităţile noastre trăiesc foarte mulţi mincinoşi, care de multe ori sunt descoperiţi de “capetele luminate”. În acel moment, ei îşi pierd credibilitatea şi sunt etichetaţi ca mincinoşi, pentru ca toţi cei din comunitate să se poată feri de ei. Mărturiile mincinoase sunt condamnate de lege, iar pierdera încrederii în faţa semenilor este cea mai mare condamnare a mincinoşilor.

Se spune că pentru a fi mincinos este necesar să fii tare-tare deştept sau deşteaptă. Trebuie să stăpâneşti bine minciuna pe care ai zis-o ieri, în momentul în care o readuci în discuţie a doua zi. Altfel, mincinosul riscă să fie prins „cu mâţa-n sac”. O zicală ne învaţă prin cuvinte simple: „ Cea mai bună minciună este adevărul !“. La prima vedere a-i zice că nu prea se înţelege despre ce-i vorba în zicala asta născocită de o minte înţeleaptă. Mincinoşii cred în sinea lor că toată lumea spune câte o minciună, motiv pentru care ei consideră şi adevărul o minciună. E o capcană foarte bună pentru a-i prinde în laţul judecăţii. Chiar dacă eşti sincer cu mincinoşii, ei nu te cred şi interpretează în fel şi chip adevărul transformat de mintea lor în minciună. Rezultatele sunt de multe ori dezastruoase pentru că ei acţionează în spiritul minciunii şi nu al adevărului.

În dragoste, mincinoşii sunt aspru pedepsiţi. Abilitatea lor este greu de depistat, dar iubitorii de adevăr verifică minciunile prin toate mijloacele posibile. După îndelungi investigaţii mincinoşii sunt demascaţi şi deferiţi judecăţii publice. În orice tip de comunicare interumană, fiecare dintre noi primim tot felul de informaţii. Niciodată nu trebuie să luăm decizii pripite în momentul în care cineva oferă tot felul de informaţii, care, în aparenţă, ne sunt favorabile. De fiecare dată trebuie să ne rezervăm un timp de aşteptare, înainte de a lua o decizie, necesar verificării informaţiilor furnizate de diverşi indivizi, care ar putea fi mincinoşi-profitori. Verificaţi informaţiile lor cel puţin din trei surse. Abia după aceea veţi avea posibilitatea să emiteţi o judecată de valoare corectă şi înţeleaptă.

În alte situaţii avem de-a face cu “mincinoşii” inofensivi, care nu vor să-ţi spună dintr-o dată o veste proastă. Ei vor să te protejeze din punct de vedere afectiv şi emoţional. De exemplu, dacă în urma unui accident rutier şi-au pierdut viaţa mai multe persoane dintr-o familie, „mincinoşii” inofensivi, care au aflat mai repede vestea cea rea, încearcă prin minciuni nevinovate să comunice familiei adevărul. În acest fel, sunt evitate stările de şoc în care pot să intre interlocutorii în cauză.

În marile metropole, dar şi în micile comunităţi, mincinoşii-şarlatani pot să apară în calea dv., mai ales când mergeţi în concediu în alte localităţi, motiv pentru care trebuie să fiţi vigilenţi, precauţi dacă vreţi, şi să nu uitaţi proverbul: „ Nu tot ce zboară se mănâncă ! “. Evitaţi în mod elegant discuţiile cu astfel de oameni, mai ales în momentul în care aţi realizat că discursul lor nu este logic. Mincinoşii nu trebuie să uite proverbele consacrate: „ Minciuna are picioare scurte! “ şi “ Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă “. Sentinţele, oricare ar fie ele, date mincinoşilor de tot felul sunt nemiloase şi ireversibile.

Dumitru Țimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *