Primăria comunei Socond derulează în continuare o serie de proiecte de modernizare a satelor aparținătoare prin lucrări desfășurate continuu, inclusiv pe perioada verii.
Se planifică deja recepții pentru lucrările la canalizare și la rețeaua de apă în satele comunei. Spre exemplu, este aproape finalizat proiectul de introducere a apei la Soconzel – se va mai face doar racordarea. Și în ceea ce privește liniile electrice sunt planificate modernizări – proiectul este dat în licitație. “La capitolul drumuri interioare, în Stâna, am făcut o recepție, dar am observat unele nereguli care urmează a fi corectate. Cu cei 10 kilometri de modernizări și asfaltare interioare terminăm deja lucrările la drumurile din interiorul satelor care aparțin de comuna Socond. E o problemă însă legată de drumurile județene, care provoacă mari bătăi de cap localnicilor. Acestea însă nu intră în atribuțiile Primăriei din Socond și așteptăm o soluționare cât mai rapidă de la Consiliul Județean.” – a spus primarul comunei Socond, Ioan Crasnai
Rareș Jucan