Olimpia, doar egal acasă cu Academica Clinceni. Debut cu un semieșec acasă

Filed under: Locale,Sport |

olimpia

Olimpia Satu Mare nu a reușit să se impună în primul meci de acasă disputat în fața celor de la Academica Clinceni. Deși sătmărenii au deschis scorul după numai 25 de minute de joc, s-a văzut egalată pe final după ce oaspeții au dominat categoria al doilea mitan.

După ce în debutul meciului, atât sătmărenii (min 9 – Duruş şut de la 12-13 metri, unghi 45 la rădăcina barei, dar portarul Niga a reuşit să respingă), cât și oaspeții (min 13 – Valentin Mihai este liber la zece metri de poartă, poziţie centrală, dar trimite peste buturi) au șansa de a marca, scorul este deschis în min utul 25 de sătmăreni.

Lusamba preia la 16 metri, face doi paşi în careu şi marchează cu un şut plasat, la colţul lung, pe jos, lângă bară.

Până la pauză nu se mai întâmplă nimic notabil nici pe teren, nici pe tabela de marcaj.

În a doua repriză, oaspeții ies mai hotărâți de la vestiare și pun stăpânire pe joc. Trec pe lângă egalare în minutul 79, când, la o lovitură de cap a lui Mihai Ion, portarul Muntea respinge de sub transversală.

Inevitabilul se produce. Oaspeții egalează în minutul 86. Fundaşul Matei trimite o minge lungă în terenul advers, Constaninescu preia şi lobează peste portar. O egalare meritată, pentru că oaspeţii au dominat copios repriza secundă.

Pe final, sătmărenii se avânta în atac, ratează două bune ocazii de a marca, prin Mureşan trimite cu capul în braţele lui Niga, după un corner a lui Brata (min 89) și prin Barbu, devierea sa cu capul capul, din colţul careului mic, trecând pe lângă poartă (min. 90), dar meciul se încheie la egalitate.

Olimpia:  Fl. Muntean – C. Brata, R. Rus, Cubas, Duruş – Fl. Mureşan – B. Miholca, Ben Khalifa, C. Munteanu (cpt.) – Lusamba, Fl. Achim
Rezerve: B. Dacălu – V. Pop, Bura, Cocian, Villand, Jurj, Szasz
Antrenor: Tibor Selymes

Academica: Niga – Samson, B. Matei, C. Pulhac, I. Tătaru – Al. Lazăr, Barbu – V. Mihai, C. Constantinescu (cpt.), Văduva – Gliga
Rezerve: Ureche – C. Gheorghe, Găină, M. Ion, Şandru, Balgiu, B. Ilie
Antrenor: Erik Lincar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *