Patimile românilor din Ianculeşti – Declaraţiile tulburătoare ale unui preot despre Diktatul de la Viena

Filed under: Uncategorized |

atrocitati

Localitatea Ianculeşti, una dintre cele mai frumoase aşezări româneşti de pe Frontiera de Vest a României, a fost desfiinţată în anul 1940 de ocupanţii fascisto-horthyşti. În judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor s-au dezlănţuit asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.

Preotul Gheorghe Munteanu a lăsat o declaraţie tulburătoare în arhiva bisericii din Ianculeşti, arătând starea românilor din localitate după criminalul diktat nazisto-fascisto-horthyst de la Viena, din 30 august 1940.

„După cedarea Ardealului, eu şi familia mea, în baza ordinului Prea Sfinţitului Episcop, am rămas în localitate, în mijlocul credincioşilor mei, pentru a-i îmbărbăta şi pentru a le duce o mângăiere, a le insufla încredere în lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi în Neamul nostru Românesc. Dar după ce armata fascisto-horthystă a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu şi alţi români din Ianculeşti am fost ridicaţi de jandarmii unguri cu pană de cocoş la pălărie şi am fost duşi la Comandamentul Jandarmeriei din Carei. Soţia mea a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Nu s-a ţinut cont că este femeie şi mamă. După trei zile am fost eliberaţi. Când am ajuns în Ianculeşti, am găsit satul devastat de bande de huligani unguri din Carei, Tiream, Petreşti, Sanislău, Ciumeşti, împreună cu alţii veniţi din Ungaria care au terorizat prin bătăi sălbatice sătenii. Au fost sparte toate geamurile caselor, la unele le-au scos şi uşile, apoi au desfăcut gardurile, au furat tot ce găseau: haine, cereale, animale şi păsări. La stogurile de fân din grădini le-au dat foc. Era un coşmar apocaliptic. Biserica a fost pângărită cu fecale umane şi animaliere, au spart geamurile şi uşa de la intrare, apoi băncile şi iconostasul. Acele bande veneau noaptea, plini de băutură şi ură animalică, dansau în jurul focului şi cântau cântece revanşarde antiromâneşti. În fiecare noapte se trăgeau focuri de armă asupra oamenilor care circulau prin sat. Mulţi români au fugit în câmp împreună cu familiile şi copiii pentru a nu fi ucişi. Cei care erau prinşi, indiferent că era femeie sau bărbat, erau dezbrăcaţi la pielea goală, fiind bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, după care erau aruncaţi în şanţuri. Aceeaşi ură se manifesta şi asupra învăţătorilor şi a profesorilor. Fasciştii-horthyşti urmăreau ca românii din sat să nu aibă conducători. În zilele de 11, 12, 13 octombrie 1940, o haită mare de unguri-hortyşti din Carei, condusă de preotul reformat, înarmaţi cu puşti, pari, furci, securi, lanţuri şi alte corpuri contondente, însoţiţi de jandarmi, au rănit 26 de români din care doi au murit pe loc. În ziua de 15 octombrie 1940, o trupă de jandarmi însoţiţi de huligani unguri din Carei s-au deplasat în satul nostru. I-au scos în stradă pe toţi românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri. Cei răniţi au fost puşi pe tărgi improvizate, apoi au fost conduşi pe jos 7 km până la gara din Carei, urcaţi în vagoane de vite şi expediaţi spre frontiera cu România. La plecarea noastră din sat nu am avut voie să luăm nimic. Totuşi unii dintre noi am pus alimente şi apă. Nu am putut nici să-i îngropăm pe cei care au fost ucişi. Până la frontiera cu România, dintre cei răniţi au mai decedat patru persoane. Să vezi şi să nu crezi: la gara din Carei am fost învinovăţiţi că ne-am răsculat împotriva ungurilor şi că nu am vrut să predăm armele şi muniţiile pe care le deţineam precum şi că am ascuns drapelele româneşti, iar cele ungureşti le-am ars şi nu am vrut să le arborăm. După alungarea noastră, în casele noastre au fost aduşi din Ungaria cetăţeni unguri din formaţia paramilitară „Vitez Rend” (din „Ordinul Vitejilor”). De altfel, satul nostru în perioada 1940-1945 a fost numit „Vitez Telek” („Satul Vitejilor”).

atrocitati 2

Acest „Ordin” a fost înfiinţat în Ungaria în anul 1920, de către amiralul Horthy Miklos, care pe atunci îndeplinea funcţia de Regent al Ungariei. Scopul înfiinţării era cel de refacere şi reconstituire a Ungariei Mari, măcinată de curentele revoluţionare şi de pierderile teritoriale din perioada 1918-1920. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, din „Ordin” făceau parte nu numai soldaţi din armata horthystă, ci şi foarte mulţi civili. Membrii acestui „Ordin” erau educaţi în spiritul urii şi a revanşei împotriva românilor şi a evreilor. Horthy Miklos le-a promis că în Ardeal vor primi case, pământ şi servicii în administraţie. Aşa se explică atrocităţile şi crimele sălbatice săvârşite de membrii acestui „Ordin” asupra românilor şi a evreilor. În 1945 „Ordinul” a fost interzis de noua putere din Ungaria, fiind considerat de orientare fascistă şi iredentistă.

În memoria acelor vremi triste, în ziua de 8 august 2004, moţii din Ianculeşti au ridicat o troiţă de pomenire pe care stă ca mărturie înscrisul: „Spuneţi generaţiilor viitoare că toţi locuitorii acestei aşezări româneşti am fost expulzaţi şi deportaţi de către Ungaria fasciscto-horthytă în urma dictatului de la Viena din 30 august 1940“.

Nicolae Ghișan

atrocitati 1

2 Responses to Patimile românilor din Ianculeşti – Declaraţiile tulburătoare ale unui preot despre Diktatul de la Viena

  1. si voi .. romani .. ce ati facut in 1918 in cluj ati ucis si sopii mici …. asta nu vad niciunde

    Rero
    18/08/2017 at 15:50
    Reply

  2. satul a infiintat in 1925 in cadrul colonizarii romanesti intr un teritoriu compact maghiar, pamanturile ungurilor au fost luate si date colonistilor , normal ca au existat nemultumiri.

    sucre bolivar
    20/08/2017 at 16:23
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *