CSM Târgoviște s-a retras din campionat!

Filed under: Sport |

csm-tgv-csm-satu-mare

Veste șoc în baschetul românesc. CSM Târgoviște, echipa care a dominat ani buni baschetul feminin românesc, se retrage din Liga Națională și va continua doar în Liga 1.

Decizia a fost anunţată luni de conducerea clubului și vine după ce clubul dâmbovițean nu a reușit să-și încropească un lot din cauza interdicțiilor de transfer avute.

Astfel, CSM Satu Mare s-a trezit că nu mai are adversar în prima etapă a Ligii Naționale din 4 octombrie iar conform regulamentului țintarul ar trebui refăcut. Mai ales că luna trecută din ligă s-a retras și Poli Iași, astfel că în campionat vom avea, ca și ediția trecută, zece echipe.

Rămâne de văzut ce vor decide federalii în această săptămână mai ales că și în Cupa României echipa din Târgoviște era calificată direct în Final 8. Această retragere duce și la anularea meciului din Supercupa României , CSM Târgoviște în calitate de câștigătoare a Cupei României anunțând de asemenea că nu va participa nici la acest eveniment!

Altfel, CSM Satu Mare va juca primul meci de verificare sâmbătă la Alba Iulia cu nou-promovata CSU. Meciul va avea loc de la ora 17. Apoi pe 19 și 20 septembrie vor urma două jocuri amicale acasă cu SCM Timișoara. Primul meci se va juca de la ora 18 iar al doilea de la ora 11.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *