Tâlhari fugari, prinși la Satu Mare. Erau urmăriți național

Filed under: Locale |

mascati

În timpul unor activităţi specifice organizate ieri 20 septembrie a.c., poliţiştii sătmăreni au acţionat pentru depistarea persoanelor date în urmărire în temeiul legii şi pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanţă.

Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au  identificat pe raza municipiului Satu Mare un sătmărean  de 40 de ani față de care Judecătoria Satu Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii,  fiind condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Tot în cursul zilei de ieri, în colaborare cu polițiștii Postului de Poliție Lazuri, polițiștii de investigații criminale au depistat pe raza localității Peleș un bărbat urmărit la nivel național, de 32 de ani din Apa, pe numele căruia  Judecătoria Satu Mare a emis  un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani și 870 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei în cauză au fost depuși în Penitenciarul Satu Mare, unde își vor executa pedepsele.

One Response to Tâlhari fugari, prinși la Satu Mare. Erau urmăriți național

  1. 870 de zile… ????

    Kheony
    21/09/2017 at 15:53
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *