More

    Uliţele din Ţara Oaşului au vuit și în acest an de muzica ceteraşilor

    Nunta Tara Oasului 1

    Aşa cum ne obişnuiesc an de an, mai ales în luna august, întorşi acasă din Anglia şi din Franţa, oşenii chefuiesc 3 zile şi 3 nopţi şi se fălesc cu banii câştigaţi în străintate. Doar rochiile mireselor, unele încrustate cu sute de cristale Swarovski, cântăresc peste 30 de kilograme şi costă cât o maşină nouă. Este sezonul nunţilor şi petrecerilor în Ţara Oașulului unde, de mai bine de o lună, uliţele satelor vuiesc de muzica ceterașilor.

    Sărbătoarea nunţii în Ţara Oaşului şi porturile tradiţionale de nuntă sunt printre cele mai spectaculoase din întreaga Românie, fiind una dintre puținele zone în care se mai organizează nunți așa cum se făceau odinioară. Aici, mulți dintre tinerii însurăței îşi spun „da” în straie tradiţionale oşeneşti, iar unii chiar aleg să își organizeze două nunți: una modernă și una tradițională. Mihai a economisit fiecare bănuţ muncit în construcții iar acum, cu o săptămână înainte de ziua lui de naştere, a vrut să facă pasul cel mare.

    Nunta Tara Oasului 2

    “Sunt plecat de 12 ani de zile în Anglia. E ok, mă simt că acasă după 12 ani. Suntem îndrăzneţi, vrem să avem, să fim mândri de noi. Am muncit, am strâns, am şi trăit, dar am făcut şi bani.”a declarat mirele. Mireasa are 18 ani şi este copleşită de emoţii. Costumul cântăreşte peste 30 de kilograme şi unde doar mărgelele au 10 kilograme. De la startul sezonului de nunţi în Ţară Oaşului, Mariei Conț i-au trecut prin mâini peste 20 de ţinute de mireasă. Ea croieşte rochiile şi tot ea le îmbracă pe fete. Manopera costă şi câteva mii de euro.

    Piese unicat
    Nunţile la oşeni sunt pe măsura renumelui lor. Localnicii petrec trei zile şi trei nopţi într-un adevărat spectacol de muzică şi culoare, de la care nu îţi poţi lua ochii. Îmbrăcaţi în straie populare colorate, nuntaşii roiesc în jurul miresei. Aceasta nu poartă o rochie albă, aşa cum se obişnuieşte, ci un costum tradiţional alcătuit din fustă, cămaşă cu mâneci cusute cu mii de mărgele şi cizme lăcuite. Pe cap nu are un voal din dantelă, ci o cunună bătută în pietre scumpe, care îi lasă doar faţa la vedere.

    Nunta Tara Oasului 3

    La gât poartă aproape 2 kg de mărgele, înfăşurate unele peste altele. Chiar dacă poate sunt grele aceste podoabe, tradiţia trebuie respectată. Fiecare piesă a costumului este unicat, fiindcă este cusută manual şi valorează aproape o avere. Cel mai scump port de mireasă s-a vândut în Certeze cu 10 mii de euro, evident, pe bani munciţi pe la Paris. Chiar şi un simplu batic, numit chischineu, dacă e din caşmir tesut de o străbunică, acum 100 de ani, se cumpără la pret cu 3 zerouri, dar nu în bani româneşti ci în euro sau lire sterline. Nici ginerele nu e mai prejos! El poartă tot costum popular lucrat manual. Clopul e piesa de rezistenţă, împodobit cu mărgele, dantelă şi o pană mândră de păun. După ce mireasa este jucată aşa cum se cuvine, alaiul merge cu steagul la mire, semn că de acum e om însurat şi fiu de nădejde al satului. După nunta tradiţională urmează nunta domnească, aceea în care invitaţii renunţă la costumele populare şi se îmbracă la patru ace.

    Celebre şi în presa internaţională
    O imagine cu o mireasă din Țara Oașului a fost publicată de site-ul Bored Panda într-o selecție de 15 imagini care ilustrează cum se îmbracă mirii în cadrul nunților tradiționale în culturi din diferite părți ale lumii.

    Autorul imaginii este artistul fotograf sătmărean Alexandru Feher. Potrivit tradițiilor locale din diferite zone, prezentate în seria fascinantă de fotografii, unele mirese se îmbracă în ținute colorate, altele își pictează mâinile. Unele își ascund complet fețele sub straturi de bijuterii sau voal. În acest colaj superb, România este reprezentată de Țara Oașului, un loc în care oamenii se luptă să își păstreze tradițiile și portul. Impresionat de fenomenul nunţilor oşeneşti, Remus Tiplea, unul dintre cei mai celebri fotografi din Ţara Oaşului, a decis să participe la cât mai multe pentru a fotografia miresele, iar minunatele instantanee au făcut imediat înconjurul lumii.

    Nunta Tara Oasului 4

    În fotografiile realizate de Remus sunt surprinse imagini care demonstrează că tinerii din Ţara Oaşului care preferă nunţile tradiţionale nu se abat de la obiceiuri, unul dintre cele mai importante fiind sosirea mirelui la casa miresei. Tradiţia prevede ca după ce mireasa a îmbrăcat portul oşenesc specific nunţii, oastea mirelui – feciorii care îl însoţesc pe acesta – să nu lase ca steagul de nuntă să fie furat de tinerii din oastea miresei. Un rol important îi revine stegaşului, deoarece dacă steagul este furat, el trebuie să-l răscumpere de la cealaltă ceată, de obicei cu o cantitate mare de pălincă. Sărbătoarea nunţii în Ţara Oaşului şi porturile tradiţionale de nuntă sunt printre cele mai spectaculoase din întreaga Românie, fiind una dintre puținele zone în care se mai organizează nunți așa cum se făceau odinioară.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE