FOTOGALERIE. Locuri de muncă din belșug la Bursa pentru absolvenți. Se caută și ucenici

Filed under: Locale |

Ediția din acest an a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți este cea mai generoasă în job-uri dintre toate cele organizate de AJOFM până acum. Aproape 1.200 de locuri de muncă sunt puse la dispozișia sătmărenilor, fie ei absolvenți sau nu.

Deschiderea oficială a Bursei pentru Absolvenți a avut loc în această dimineață, la ora 9.00, în prezența subprefectului Altfatter Tamas, a conducerii și funcționarii AJOFM, a reprezentanților agenților economic, a instituțiilor care oferă locuri de muncă, dar și a celor care-și caută un job.

Directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan, a declarat deschisă această Bursă și a urat succes tuturor.

”Declar deschisă Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți și nu numai pentru toți tinerii care nu au un loc de muncă și doresc să își găsească cu această ocazie un loc de muncă. Această bursă este organizată ca o măsură activă pentru a pune în legătură directă cererea și oferta forței de muncă de pe piața sătmăreană. Mulțumesc în primul rând agenților economici care au făcut timp să vină să stea de vorbă cu dumneavoastră să poată să facă selecție pentru a vă încadra în muncă. Vă doresc tuturor succes, colegii mei din Agenție vor fi printre dumneavoastră. Vă rog să le cereți sprijinul dacă aveți nelămuriri”, a spus Simona Derșidan.

Directorul AJOFM a ai precizat că șa această Bursă sunt și două unități care caută ucenici.

”Ca și un eveniment nou, astăzi avem două societăți care oferă locuri de muncă pentru ucenicie la locul de muncă. O să le găsiți printre societăți. Și nu în ultimul este organizat și standul agenției Județene unde dumneavoastră, cei care nu aveți calificare, puteți să mergeți să optați pentru un curs de formare profesională care pentru persoanele care nu au loc de muncă și sunt înregistrate la agenție este gratuit”, a mai spus Derșidan.

La rândul său, subprefectul Altfatter Tamas a arătat că își dorește ca fiecare cetățean să-și găsească locul de muncă potrivit.

”Mă bucur că și de această dată este organizată această bursă în municipiul Satu Mare pentru cetățenii care își doresc un loc de muncă. Am observat că avem un număr de aproximativ 1.200 de locuri de muncă. Care este o cifră din păcate zic eu mai mare decât cifrele care le-am avut anterior. Este un lucru bun pentru cetățeni dar, având în vedere problemele care există în momentul de față de piața locurilor de muncă, cred că vor trebui să găsim anumite soluții ca, într-adevăr, aceste locuri de muncă să găsească oameni competenți pentru a le putea ocupa. Eu sper din tot sufletul ca o mare parte dintre cei care sunt prezenți aici ușor găsi un loc de muncă și sper ca și firmele participante să își găsească oameni competenți cu care să poată munci, cu care să își poată dezvolta afacerea. Vă doresc tuturor succes!”, a spus subprefectul.

La ediția din acest an a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți sunt prezenți un număr de 60 agenți economici care au pus la dispoziție 1.171 de locuri de muncă în diverse domenii. Dintre acestea 47 de slujbe se adresează persoanelor cu studii superioare.

Cele mai multe locuri de muncă, 400 la număr, sunt oferite de Draxlmaier.

De asemenea, Poliția și Pompierii au standuri de prezentare a ofertelor educaționale.

Bursa se desfășoară până la ora 12.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *