Oficial de la Turul, suspendat șase luni

Filed under: Sport |

ajf-2

Comisia de disciplină din cadrul AJF Satu Mare întrunită marți seara a analizat evenimentele petrecute în etapele disputate în octombrie în fotbalul județean.

Referitor la incidentele din partida Turul Micula – Talna Oraşu Nou, disputat duminică, 1 octombrie, în urma audierii oficialilor, comisia hotărăşte suspendarea oficialului Varga Nicolae şase luni şi amendarea acestuia cu 300 de lei. Pentru nesemnarea raportului de joc de către delegatul echipei Turul Micula, Doboş Csaba, acesta primeşte un ultim avertisment.

La jocul Voinţa Doba – Recolta Dorolţ a fost eliminat jucătorul Rostaş Lorenzo (Doba) pentru lovirea adversarului. Comisia hotărăşte suspendarea jucătorului două etape şi amendarea acestuia cu 65 de lei.
În partida Atletic Craidorolţ – Viitorul Viile Satu Mare au fost eliminaţi Găvruş Doru şi Toma Roland(Viile SM) pentru cumul de cartonaşe galbene. Comisia hotărăşte suspendarea jucătorilor o etapă şi amendarea acestora cu câte 20 de lei.

La Gloria Moftinu Mare – Platanul Marna a fost eliminat Mariş Dorin (Marna) pentru fault în postură de ultim apărător. Va fi suspendat o etapă şi amendat cu 45 de lei.
La jocul Unirea Bercu – Crucişor a fost eliminat Kardoş Gabriel Flaviu (Crucişor) pentru cumul de cartonaşe galbene. Suspendare: o etapă, amendă: 20 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *