More

    Contra: Gândul nostru este la victorie

    coach Cosmin Contra of FC Petrolul Ploiesti during the Europa League third qualifying round match between Vitesse and FC Petrolul Ploiesti on August 8, 2013 in Arnhem, The Netherlands.(Photo by VI Images via Getty Images)

    Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că gândul său este la victorie în amicalul cu Olanda de marți, chiar dacă va face mai multe schimbări în primul unsprezece față de partida cu Turcia. “Olanda a fost întotdeauna o echipă puternică. Și în momentul de față, chiar dacă trece printr-un moment mai greu în ceea ce privește calificările, Olanda are o generație tânără destul de bună care vine din urmă. Sperăm ca mâine, la ultimul meci din acest an, băieții să fie la fel de concentrați și responsabili. Gândul nostru este la victorie, indiferent de schimbările pe care le voi face în echipă. Sunt convins că băieții care vor intra, vor avea aceeași atitudine și vom face un meci bun. Nu știu câte schimbări vor fi, dar am adus mulți jucători și trebuie să îmi fac o părere despre majoritatea celor chemați. Pentru că vreau ca la ora începerii Ligii Națiunilor să știu pe cine contez. Și pentru asta trebuie să vezi jucători. Mai avem două ferestre pentru meciuri amicale în martie și iunie, dar voi face niște schimbări în echipa de mâine. Voi menține câțiva din partida cu Turcia, iar apoi să intre cei pe care nu i-am văzut”, a spus selecționerul. “Sperăm ca spectatorii să vină în număr cât mai mare. Am informații că vânzarea biletelor merge bine și că va fi o atmosferă plăcută la ora meciului. Așa că sunt toate ingredientele ca echipa națională să facă un meci solid. În afară de rezultat, în amicalul cu Olanda vreau să văd același lucru din partea băieților ca la meciul cu Turcia. Să fim capabili să dominăm în multe momente echipa Olandei, să stăm cât mai departe de poarta noastră, să jucăm un fotbal plăcut și să ne creăm ocazii. Sperăm ca atitudinea în teren să fie aceeași ca în fața Turciei. Dar ne interesează și rezultatul, pentru că victoriile îţi aduc liniște și încredere. Iar aceste lucruri sunt importante pentru viitor. Ca jucător am făcut multe egaluri cu Olanda, pe vremea lui Victor Pițurcă. Dar întotdeauna am avut șanse să câștigăm, olandezii nu ne-au fost niciodată superiori, chiar dacă aveau o generație extraordinară. Deci am amintiri bune, nu am pierdut multe meciuri cu Olanda ca jucător”, a adăugat Contra. Cristian Săpunaru și Ciprian Tătărușanu au probleme medicale și sunt incerți pentru meciul cu Olanda. “Sunt probleme medicale, Săpunaru nu s-a refăcut după accidentarea din amicalul cu Turcia. El este sub tratament, nu a făcut nicio zi antrenament cu lotul de atunci. Și mai este incert și Tătărușanu, care a simțit ieri o durere la spate. Vom vedea dacă va fi apt la ora jocului”, a menționat Contra. Echipa națională a României întâlnește, marți, de la ora 21.00, pe Arena Națională din București, selecționata Olandei, într-un meci amical.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE