Emoţionanta poveste a unui supravieţuitor al Holocaustului

Filed under: Locale |

Arno Blei este un evreu bucovinian care a reuşit să supravieţuiască progromului îndreptat asupra evreilor dar şi a ororilor celui de-al doilea război mondial Arno Blei este un evreu bucovinian care a reuşit să supravieţuiască progromului îndreptat asupra evreilor dar şi a ororilor celui de-al doilea război mondial

Când vine vorba de Holocaust, majoritatea oamenilor se gândesc la Auschwitz însă despre genocidul săvârşit asupra evreilor în Bucovina şi Basarabia se vorbeşte mult mai puţin. Se presupune că aici ar fi pierit aproape 400.000 de evrei.

Ce e mai rău: să mori în camerele de gazare de la Auschwitz sau să mori de foame în Bucovina şi Basarabia? La acestă intrebare nu poti da un răpuns logic, însă poţi căuta câteva explicatii pentru genocidul de atunci.

Arno Blei (85 de ani) nu se aşteaptă să primească un răspuns la această întrebare însă este de părere că unul a fost un genocid planificat iar celălalt un Holocaust sălbatic. Povestea lui Arno este una care te cutremură şi care trebuie spusă indiferent dacă ne place sau nu, deoarece cei care nu cunosc istoria sunt obligați să-i repete greșelile.“M-am născut pe 31 martie 1933, la Rădăuţi, înt-o familie de evrei unde veselia şi buna dispoziţie era la ea acasă. Împreună cu fratele meu mai mic Berti eram iubiţi de mama şi tata şi credeam că viaţa este atât de frumoasă şi de darnică. Tata fiind un foarte bun meşteşugar în lemn a hotărât să ne mutăm, în 1938, la Frasin, lângă Gura Humorului, în Bucovina, unde aveam o căsuţă frumoasă şi trăiam o viaţă idilică. Totul avea să se curme odată cu începerea războiului şi a prigoanei împotriva evreilor” îşi începe Arno povestea.

În urma încheierii Pactului Ribbentrop – Molotov, NKVD-ul (poliția sovietică a anilor 1934 – 1943) a trecut la ocuparea Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța și Insula Șerpilor. În urma acestui pact (23 august 1939) Germania şi URSS îşi împărţiseră, în mod imperialist, sferele de influenţă teritorială în Europa Răsăriteană, după care, tot în 1939, a început cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, la 1 septembrie 1939. În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, şi nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldoveneşti, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărţită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică şi Ucraina. Ocupaţia sovietică a fost întreruptă, pentru scurtă vreme, în 1941, după ce România alături de Germania a declanşat operaţiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operaţiunii Barbarossa dar teritoriile au fost în cele din urmă ocupate de sovietici în 1944.

În acea vreme, România era condusă de regimul fascist al mareşalului Antonescu, căruia Hitler i-a pus la dispoziţie teritoriul dintre Nistru şi Bug, ca mulţumire pentru sprijinul acordat în atacul asupra URSS. În septembrie 1941, românii au început să deporteze evreii din Bucovina şi Basarabia.În 1940, pe când avea doar 7 ani, Arno avea să trăiască primul şoc al apartenenţei la etnia evreiască. “ La începutul anilor ’40 a început prigoana împotriva evreilor moment când am avut şi primul şoc, când la trecerea trupelor poloneze, care erau în retragere, mama mea a ieşit afară să le dea apă însă aceştia au spus că nu iau apă de la jidovi, lucru care m-a marcat deoarece până atunci nu am avut parte de asemenea manifestări antisemite” rememorează bătrânul.

 

La sfârşitul lui 1940 au părăsit Frasinul şi cu o căruţă au plecat la Rădăuţi iar de aici au mers la Cernăuţi unde la 30 de kilometri, la Nepolocăuţi, s-au stabilit într-o căsuţă mai mică dar sigură. Tatăl său a fost încorporat în armata sovietică iar el a rămas acasă doar cu mama lui şi cu fratele mai mic. “Într-o dimineaţă am văzut că au intrat trupele româneşti în sat iar mai apoi s-a dat ordinul ca toţi evreii din Nepolocăuţi şi din împejurimi să fie duşi în beciul casei unde locuiam noi, să tot fi fost vreo 60 de persoane, bărbaţi şi femei. Acolo am stat o noapte şi o zi fără apă sau mâncare după care au venit câţiva soldaţi şi ne-au scos afară şi am simţit că ceva rău o să se întâmple. Am auzit cum soldaţii şi-au încărcat armele iar mama cu fratele meu în braţe şi cu mine de mână mi-a spus că dacă e să murim să o facem împreună. Însă deodată a apărut un locotenent care a spus că femeile şi copiii să fie despărţiţi de bărbaţi. Pe noi ne-au dus la gară şi îmbarcat în nişte vagoane de vite iar pe cei 34 de bărbaţi, din câte am aflat mai târziu, i-au împuşcat.” spune cu lacrimi în ochi Arno.

După două zile cât au stat în acele vagoane au pornit spre o destinaţie necunoscută iar după alte câteva zile de mers au ajuns la o fabrică de zahăr. Neavând nimic de mâncare micul Arno a hotărât să facă o “inspecţie” prin fabrica respectivă, de unde a reuşit să procure o pungă de zahăr brun cu riscul că dacă ar fi fost prins să fie împuşcat pe loc. Drumul istovitor, frigul şi faptul că făcuse pojar aveau să-i fie fatale fratelui mai mic, Berti, care la doar 6 anişori avea să moară în braţele mamei lui.

O perioadă au fost deportaţi la Hotin după care au ajuns la Moghilev nu înainte să mai aibă parte de un episod emoţionant. “Trăiam vremuri îngrozitoarte şi înainte să ajungem la Moghilev am stat o vreme în gara din  Obuhov zile întregi. Sufeream de o foame cumplită şi de frig şi eram deja foarte slăbit şi nu credeam că o să mai rezist. Şansa noastră a fost că într-o zi a venit un domn pe numele lui Vasil  Boliuh, şi care a întrebat cine ştie să coase. Mama mea a spus că este croitoreasă de meserie dar că nu poate să se despartă de mine fiindcă sunt foarte slabit. Domnul acela a spus că nu este nici o problemă deoarece pot să vin şi eu şi ne-a dus la el acasă unde ne-a dat de mâncare şi un pat cald. Pentru noi Vasil a fost un înger salvator şi tare aş dori ca azi să pot afla ceva despre copiii lui ca lă le mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut tatăl lor pentru noi. Mereu mama mi-a spus să nu uit niciodată că acel domn ne-a salvat de la moarte”  spune vădit emoţionat bătrânul.  Până în 1944 a stat în lagărul de la Moghilev iar în luna aprilie a acelui an a venit un ordin ca cei mici să fie duşi în Bucureşti, asta după ce comunitatea de evrei mondială a strâns bani mulţi pentru a scoate copiii evrei din lagăr.” Faţă de ce trăisem până atunci în lagăr, la Bucureşti viţa noastră s-a schimbat mult în bine. Aici am fost foarte bine primiţi şi trataţi, ce mai, era raiul pe pământ. Am trăit însă şi ororile bombardamentului Bucureştiului de către nemţi.” rememorează Arno.

Între timp a auzit că cei din lagărul de la Moghilev, printre care şi mama lui, s-au întors la Cernăuţi. Foarte legat de mama lui nu a stat mult pe gânduri şi s-a hotărât să părăsească orfelinatul din Bucureşti. A mers într-un suflet în Gara de Nord şi s-a urcat în primul tren care mergea în Moldova. Cu trenul a mers până la Tecuci şi de aici a ajuns la Siret la nişte cunoştinţe de-a lui. Şi-a continuat drumul pe jos, şi după multe aventuri a ajuns în sfârşit la Cernăuţi. Reîntâlnirea cu mama lui a fost extraordinar de emoţionantă. “ Mama era chelneriţă într-un restaurant şi revederea cu ea a fost foarte emoţionantă” spune Arno.

Tatăl său a fost demobilizat în 1945 când s-a terminat războiul, el activând pe frontul 3 ucrainian. S-au hotărât să se întoarcă în Rădăuţiul natal iar viaţa începea să reintre în normal pentru familia Blei. Între timp s-au mutat la Bucureşti mânaţi şi de afacerile tatălui său. Aici a început să urmeze şcoala şi după aceea facultatea la mecanică agricolă. În 1959 s-a căsătorit iar în 1968 i s-a născut fiica care în momentul de faţă are şi ea la rându-i trei băieţi. După ce mama lui a murit tatăl său s-a recăsătorit şi a plecat, în 1962, în Germania. În 1969 a devenit şef de şantier în Griviţa iar în 1970 a primit posibilitatea de a pleca în Germania. Între timp a divorţat şi a plecat şi el în Germania unde a cunoscut-o, în 1986, pe actuala sa soţie plecată şi ea din România. În Germania a lucrat timp de 13 ani la marele concern Thyseen Krupp după care a urmat comerţul cu ceasuri până când a ieşit la pensie.  Din 2015 s-a reîntors în România şi a ales să locuiască la Satu Mare un oraş foarte drag lui datorită oamenilor şi a stilului de viaţă relaxat de aici.

Nicolae Ghisan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *