PSD cere dezbaterea proiectelor în procedură de urgenţă

Filed under: Politic |

Deputati si senatori participa la dezbaterea motiunii de cenzura initiata de alianta PSD-ALDE, impotriva guvernului Grindeanu, in plenul reunit al Palatului Parlamentului din Bucuresti, miercuri, 21 iunie 2017. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Parlamentarii PSD şi ALDE au depus, în Parlament, legile pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi a Băncii de Dezvoltare a României – necesare pentru “stimularea economică” şi “dezvoltarea anteprenoriatul”, PSD cerând dezbaterea proiectelor în procedură de urgenţă.Parlamentarii PSD şi ALDE au depus, în Parlament, legile pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi a Băncii de Dezvoltare a României – necesare pentru “stimularea economică” şi “dezvoltarea anteprenoriatul”, PSD cerând dezbaterea proiectelor în procedură de urgenţă.

Proiectul de lege pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – S.A. (FSDI), prevede că instituţia este deţinută “în întregime, pe toată durata sa de funcţionare, de către statul român”, drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar unic al FSDI fiind exercitate, în numele statului român, de către Ministerul Finanţelor Publice. “FSDI funcţionează ca un fond de investiţii alternativ, administrat intern în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative”, ASF fiind însărcinată să emită reglementări specifice pentru activitatea FSDI. Potrivit sursei citate, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Operaţiunile FSDI sunt finanţate din: venituri obţinute din dividente încasate de la societăţile la care deţine acţiuni, venituri din tranzacţionarea de instrumente financiare emise de alte entităţi, operaţiuni cu instrumente financiare proprii, venituri din vânzarea de pachete de acţiuni din portofoliu, împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni şi din alte surse prevăzute de lege. FSDI va fi administrat în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere şi un directorat, în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, se arată proiectul depus de parlamentarii PSD şi ALDE. Consiliul de supraveghere este format din 9 membri, „desemnaţi pe baza a cel puţin” următoarelor criterii de selecţie: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităţilor specifice FSDI, experienţă în administrarea de societăţi, integritate profesională, bună reputaţie, cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate complexităţii activităţii specifice FSDI, atât individual cât şi la nivel colectiv, după o procedură proprie de selecţie transparentă, care va fi propusă de acţionar şi înaintată spre aprobare, prin hotărâre, Parlamentului României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *