Drama unor gemene părăsite de părinți. Au nevoie de ajutorul sătmărenilor

Filed under: Locale |

Două surori gemene își trăiesc drama vieții lor după ce, în urmă cu mai bine de cinci ani, au fost lăsate în voia sorții de proprii lor părinți. Au avut noroc cu bunica lor care, cu toate că are o pensie extrem de mică, se străduiește să le crească și să le dea o educație. Din păcate, acum s-a ajuns la fundul sacului, iar gemenele au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.

Semnalul de alarmă a fost tras de Andreea Laszlo, fost redactor TV, actualmente consilier în cadrul unei primării din județ.

”Dragi prieteni, tocmai am aflat despre două gemene (16 ani) care au fost abandonate în urmă cu 5 ani de părinți. Ele sunt crescute de bunica lor care are o pensie de doar 500 de lei și este bolnavă. Ele stau într-o localitate din județ, fără căldură. Deși nu au condiții bune de trai, fetele sunt bine crescute, curate și sunt foarte bune la învățătură. Cine dorește să-i ajute cu haine sau alimente, vă rog să mă contactați. De asemenea puteți lua legătura cu referentul social din localitatea Petrești la numărul: ‭0762 257 788‬ care cunoaște foarte bine situația acestei familii și vă poate furniza mai multe informații”, scrie Andreea Laszlo pe contul său de Facebook (Andreea Codruța).

Andreea își dorește ca sătmărenii să dea dovadă de spirit civic și să pună mână de la mână și să adune cam ceea ce este necesar pentru a le ajuta pe cele două gemene.

”Eu mă voi duce în următoarele zile să le duc haine și alimente. Haideți să ajutăm această familie, haideți să fim mai buni acum în prag de sărbătoare! Ps: poate reușim să le rezolvăm și ceva sobă pentru a se putea încălzi”, mai spune Andreea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *