22 April 2018

FOTO. Draxlmaier susține Ambulanța Satu Mare. Dispozitiv de formare donat

Filed under: Locale |

Draxlmaier Satu Mare a contribuit la achiziționarea unui Manechin complet ALS MegaCode Kelly Advaced cu dispozitiv de simulare a funcțiilor vitale pentru Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare. Manechinul ajută angajații Ambulanței să se antreneze și să fie pregătiți pentru a interveni în numeroase situații critice, în care se pot afla pacienții.

Noul dispozitiv a ajuns în Satu Mare și a fost predat Serviciului de Ambulanță, eveniment la care au participat inclusiv reprezentanți ai managementului companiei DRÄXLMAIER.

”Dorim mereu să susținem proiecte care vin în ajutorul comunității. A sprijini un serviciu atât de important precum Ambulanța este o deosebită onoare. Medicii și asistenții sunt zilnic în situația de a salva vieți, iar pregătirea lor profesională este vitală. Tocmai de aceea considerăm susținerea dezvoltării lor profesionale ca obiectiv de interes general pentru întreaga comunitate”, a declarat Iuliu Cadar, Director General al DRÄXLMAIER Satu Mare.

În cadrul evenimentului de predare a avut loc o sesiune de training susținută de Ing. Mihai Pătrulescu, care le-a prezentat colegilor din echipa medicală modul de utilizare a noului dispozitiv.

”Acest manechin oferă Serviciului de Ambulanță Județeană Satu Mare o soluție mobilă și durabilă, care satisface nevoile de formare a personalului operativ în urgențele prespital și totodată permite evaluarea obiectivă a nivelului de pregătire și stabilirea unor programe de pregătire aplicate, obiectivul final fiind creșterea calității actului medical. Pe acest tip de manechin se pot efectua manevre de bază utile atât personalului specializat cât și celui nespecializat. Manechinul Laerdal Megacode Kelly este un dispozitiv ce oferă instruncțiuni şi feedback salvatorului în timpul manevrelor de resuscitare cea ce înseamnă că salvatorul își poate da seama imediat dacă a procedat corect”, a explicat Gabriela Opriș, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.

În perioada următoare va fi formată o echipă de training bine pregătită care se va deplasa și la substațiile din Carei, Tășnad și Negrești Oaș pentru a instrui personalul medical de acolo. Manechinul va sta la dispoziția medicilor și asistenților din Satu Mare pentru a exersa pe acesta diverse manevre și tehnici.

Aceste sesiuni de training îi vor ajuta pe reprezentanții Ambulanței să fie și mai bine pregătiți pentru a le oferi pacienților din regiune îngrijirea de care au nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *