More

    FOTOGALERIE. Mega-investiție în județ. Zeci de milioane de euro și sute de locuri de muncă

    O investiție de proporții va fi făcută, în perioada următoare, în județul Satu Mare. Este vorba despre o fabrică în valoare de câteva zeci de milioane de euro care, în prima fază, va oferi circa 400 de locuri de muncă.

    Consorțiul Montana, prin Alu Menziken, va dezvolta o noua locație de extrudare și, în etapa a doua de dezvoltare, a uzinării profilelor din aluminiu și, în plus, de montaj, la Mediesu Aurit.

    În prima etapă, investiția va fi de aproximativ 50 mil euro și vor fi construite 2 hale de producţie, care ulterior vor fi extinse, și se dorește angajarea în etape a 300-500 persoane. Se preconizează că prima etapă a investiției va fi finalizată înprima parte a anului viitor.

    Treptat, vor urma și alte angajări astfel că, la final, în această fabrică vor lucra cel puțin 700 de muncitori.

    Directorul general al fabricii de la Medieşu Aurit, Didier Senn, a declarat că proprietarii companiei şi-au propus chiar dezvoltarea unui campus şcolar în comună, pentru a atrage şi a oferi condiţii bune de studii tinerilor din toată zona respectivă a judeţului Satu Mare.

    Principalii clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE