Până și speranța e pe moarte!

Filed under: Sport |

Ajuns la capătul răbdării, președintele Olimpiei, Merkli Istvan, a încercat miercuri, ca o ultimă soluție de redresare a situației, o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean. Acesta ar fi vrut să meargă în audiență împreună cu jucătorii la Palatul Administrativ, dar până la urmă totul a căzut.

Jucătorii se pare că și-au pierdut speranța și nu au mai făcut deplasarea la palat, iar în aceste condiții președintele Merkli a renunțat și el. ”Am primit o sponsorizare de 2000 de lei, dar aveam de plătit aproape 8000 lei diferențe la baremurile de la meciurile cu Chindia și Metaloglobus. Plus că avem pe rol la comisii alte memorii depuse de foști jucători. Și acolo ar mai fi de dat peste 15000 lei. De unde să mai facem rost de bani și pentru deplasarea la Clinceni?! Eu am vrut să predau clubul și de aici înainte să facă ce vor cu el”, a spus supărat președintele Merkli. Jucătorii au plecat pe rând de la echipă. Ieri am avut la antrenamente doar sătmărenii, în vreme ce jucătorii din Baia Mare doar s-au interesat dacă se mai pleacă la Clinceni. Din păcate, la Olimpia se pare că până și speranța este pe moarte. Olimpia e pe locul 14 în liga a 2-a cu 19 puncte. Echipa a fost deja penalizată cu patru puncte și probabil că vor urma alte penalizări zilele următoare.Trist, dar adevărat, iar pentru gruparea fanion ar fi al doilea faliment în ultimii zece ani!!!

 

Liga 2 / Etapa 21Liga 2 / Etapa 21

Vineri, 8 decembrie

CS Mioveni – Dunărea Călăraşi 18:30

Sâmbătă, 9 decembrie

CS Baloteşti – Sportul Snagov 11:00

Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare 11:00

Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad 11:00

Dacia Unirea Brăila – Ştiinţa Miroslava 11:00

ASA Târgu Mureş – Foresta Suceava 11:00

Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea 11:00

AFC Hermannstadt – CS Afumaţi 12:00

FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara 12:00

Duminică, 10 decembrie

Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu 12:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *