19 October 2018
Festivalul Berii Artizanale

Şi totuşi… minerii există!

Filed under: Editorial |

 Au trecut câţiva ani după “vizitarea” inopinată a Bucureştiului de către cei care în iunie 90` şi septembrie 91` au încercat şi au cunoscut, pe propria lor piele, care au fost “bineface-rile”. Ei ştiu că azi repetarea celor întâmplate atunci nu mai poate fi posibilă. Vremurile sunt altele, realităţile la fel, iar entuziasmul ortacilor este în evidentă scădere. Problema de acum este mult mai gravă şi ţine de rădăcini adânci, cu consecinţe imprevizibile în orice moment. S-au închis mine, în prostie, fără multă analiză, s-au făcut disponibilizări în dorul lelii, fără a măsura de şapte ori şi a tăia o singură dată, şi abia apoi s-au căutat soluţii compensatorii, legate de zone defavorizate, de scutiri de taxe, de schimbarea profesiunilor. De ce nu invers? N-ar fi mai firesc?  Sigur, astfel de lucruri s-au petrecut şi pe la case europene mai mari. Au fost închise, pur şi simplu, mine în Anglia , în Polonia au fost “puşi pe liber” o singură dată 130.000 de oameni, urmând ca 100.000 să-şi îndrepte gândul spre alte meserii, iar minerii din renumitul Donbas nu şi-au încasat salariul cu lunile. La noi, e altă socoteală. Una-i Londra şi Varşovia, şi alta-i … Valea! Ce le  poate garanta că ziua de mâine va fi pentru ei mai luminoasă? Ei, minerii, nu-şi închipuie un alt viitor, fiind obişnuiţi să sfredelească măruntaiele pământului, ca nişte cârtiţe. Ei simt existenţa durităţii muncii lor şi nu concep că vor fi scoşi în pensie la o altă vârstă decât cea fixată  raportată la povara trudei lor. Acolo, în zonele miniere, sunt familii cu trei-patru copii care n-au ce mânca. Ce să facă aceştia, scoşi din rosturile lor de acolo, din adâncul pământului? Spre ce să se îndrepte dacă n-au alte meserii, iar locuri de muncă nu găsesc? N-au  locuri de muncă nici cei cu “categorii”  căutate!  Nu se pot apuca de vreo afacere! Ştiu că şi cei de meserie dau faliment.  Minerii nu ştiu  să facă şi nici nu s-ar pricepe să facă micul trafic de frontieră, să plece prin Ucraina, Turcia sau Ungaria. Nu se pricep nici la negoţul clandestin, iar la negru n-au ce vinde, decât pe ei! Atunci, de ce nu sunt ajutaţi? Au acolo, în Petroşani, universitate unică, dar ce să facă absolvenţii? Am fost la ei şi m-am întrebat ce viitor au oamenii de acolo? Condiţiile de trai sunt cu mult mai sărăcăcioase, iar ameninţarea cu legea pumnului şi a forţei nu-i mai caracterizează. Nu se justifică nici pretenţiile absurde pentru a primi o sumă şi 2 ha de pământ! Ştim că într-un stat de drept, nimeni nu poate fi mai presus de lege, care trebuie respectată! Aici trebuie luate în seamă consecinţele şi dificultăţile unei economii de piaţă. Context în care cinismul şi aroganţa abordate nu-şi au locul!  Să se ofere programe de restructurare şi alternative  necesare care să dea oamenilor certitudinea zilei de mâine. Vedem cu ochii noştri că în războiul româno-român nu vor pierde alţii, ci tot noi, românii! Să ne trezim , chiar în ceasul al 12-lea, şi să fim convinşi că nu înverşunarea, ci buna, înţeleapta şi dreapta cumpănire trebuie să triumfe, pentru necesara stare de normalitate, că întotdeauna cel mai deştept cedează, măcar pentru a se confirma spusele cu… muntele care merge la Mahomed, cred încă în triumful raţiunii!  M-am întâlnit cu doi prieteni, cadre universitare la Petroşani, şi am discutat despre situaţia de acolo, despre soarta familiilor cu copii mulţi, despre locurile de muncă, despre şansele oamenilor, ale minerilor! Importăm minereu de fier şi cărbune, iar acolo, în Valea Plângerii este atâta cărbune, atâta forţă aptă pentru o astfel de activitate! Ce trist! Discutăm despre politică şi dosare, plantăm ură şi discordie, duşmănie între oameni, bazată pe politică şi uităm să analizăm situaţii concrete ale oamenilor care ştiu să muncească, vor şi n-au unde! Păcat! S-au săturat oamenii de politica de pe ecrane şi de păreri “personale”!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *