Vicepremierul Paul Stănescu se află la Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

 

Vicepremierul României și, totodată,      ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, se află la Satu Mare, ocazie cu care se va întâlni cu toți primarii din județ. De asemenea, va avea și o întrevedere cu conducerea Consiliului Județean, prilej cu care vor fi semnate și o parte dintre proiectele derulate de această instituție care vor fi finanțate prin PNDL 2.

Prima oprire, Carei

Vicepremierul României, Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, se află în vizită oficială în județul Satu Mare. Prima lui oprire a fost municipiul Carei unde a avut o întrevedere cu primarul Eugen Kovacs. Vicepremierul s-a arătat foarte încântat de sediul Primăriei Carei despre  care a spus că este una dintre cele mai frumoase primării pe care le-a văzut. L-a felicitat pe primar, dar și pe consilierii locali pentru treaba foarte bună pe care o fac la Carei.  La rândul său, primarul Eugen Kovacs s-a arătat încântat de întâlnirea pe care a avut-o cu vicepremierul Paul Stănescu și s-a declarat optimist că proiectul depus de municipiul Carei prin PNDL 2 va fi semnat și finanțat. Finanțare pentru Satu Mare În cursul zilei de astăzi, împreună cu conducerea Consiliului Județean Satu Mare, vicepremierul Stănescu va avea o întâlnire tematică cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din județ, după care în cadrul unei conferințe de presă vor detalia tema proiectelor de dezvoltare din județ. Întâlnirea cu reprezentanții UAT-urilor va avea loc în sala mică de ședință a Consiliului Județean Satu Mare (Pța. 25 Octombrie, nr 1, etaj 1) de la ora 10.30. Tot cu această ocazie vor fi semnate și o parte dintre proiectele ce vor fi implementate de Consiliul Județean și care vor fi finanțate prin PNDL2.

Sute de milioane de lei prin PNDL2

Ministerul Dezvoltării Regionale a acordat, județului Satu Mare, suma de 626 milioane de lei, pentru proiectele de infrastructură ce urmează să fie finanțate, teoretic, în cadrul celei de-a doua etape a Programului Național de Dezvoltare Locală, ce se va desfășura până în anul 2020.  Cea mai mare finanțare acordată prin acest program este pentru cel de-al treilea pod peste Someș, în valoare de peste 80   milioane lei.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *