18 August 2018
Festivalul Berii Artizanale

Begu, eliminată de Martic, în turul 2/ Mergea şi Buzărnescu au părăsit competiţia de dublu

Filed under: Sport |

2018-01-05. Simona Halep eliminates Irina-Camelia Begu to enter final during 2018 Shenzhen Open.Cheng Wuqiang/ Hepta/Mediafax Foto

Irina Begu (România, 40 WTA) a fost învinsă cu 6-4, 7-6 de croata Petra Martic (81 WTA), miercuri dimineaţă, în turul secund la Australian Open. În probele de dublu, Florin Mergea şi Mihaela Buzărnescu au fost eliminaţi la debut.

După un meci entuziasmant cu Ekaterina Makarova, pe care Irina l-a câştigat deşi a fost condusă cu set şi 4-0 (scor final 3-6, 6-4, 8-6), Irina Begu a jucat dezamăgitor şi a pierdut în faţa unei jucătoare în faţa căreia pornea ca favorită. Pentru prezenţa în actul secund, Begu va primi un cec de aproximativ 52 000 de euro şi 70 de puncte WTA. Tot miercuri, perechea Florin Mergea/Nenad Zimonjic (România/Serbia) nu a avut reacţie în meciul cu spaniolii Feliciano Lopez/Marc/Lopez, scor 2-6, 4-6! Partida s-a încheiat repede, după o oră şi 14 minute, iar Florin şi Nenad nu au reuşit niciun break.   Mihaela Buzărnescu a avut aceeaşi soartă ca şi Irina Begu sau Florin Mergea şi a fost eliminată şi din competiţia de dublu. Cuplul Mihaela Buzărnescu/Maria Irigoyen (Argentina), a pierdut în două seturi, 3-6, 5-7 în faţa chinezoaicelor Su-Wei Hsieh/Shuai Peng. Perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu, cap de serie numărul zece, s-a calificat, miercuri, în turul secund al probei de dublu din cadrul turneului de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.Româncele au învins, în runda inaugurală, scor 6-7 (6), 6-3, 6-2, cuplul Mirjana Lucic-Baroni/Andrea Petkovic (Croaţia/Germania). Partida a durat două ore şi 21 de minute.În turul doi, Begu şi Niculescu le vor întâlni pe australiencele Jessica Moore şi Ellen Perez, beneficiare de wild card, care au trecut în runda anterioară de japoneza Nao Hibino şi croata Darija Jurak, în minimum de seturi. La rândul ei, Raluca Olaru a trecut mai departe alături de ucraineanca Olga Savciuk. Perechea româno-ucraineană a învins, scor 6-3, 6-3, cuplul Kateryna Kozlova/Yulia Putintseva (Ucraina/Kazakhstan). Olaru şi partenera sa le vor înfrunta pe cehoaicele Lucie Safarova şi Barbora Strycova, favoritele cu numărul patru ale competiţiei. Cuplul Mihaela Buzărnescu/Maria Irigoyen (Argentina) a pierdut în două seturi, 6-3, 7-5, în faţa chinezoaicelor Su-Wei Hsieh/Shuai Peng. Prezenţa în runda inaugurală a probei de dublu este recompensată la Australian Open cu 10.953 de dolari şi zece puncte WTA. Calificarea în turul doi este premiată cu 17.603 de dolari şi 130 de puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *