17 July 2018

Doamne, cât de mare eşti, Eminescu!

Filed under: Editorial |

Speram, din tot sufletul, să nu ajung în situaţia să fiu obligat să-l apăr, aşa cum pot, pe marele Eminescu, în faţa unor oameni ce n-au nimic sfânt pe acest pământ! Şi sunt destui care-l blamează pe cel mai reprezentativ poet al românilor. Şi rău fac! N-am întâlnit o naţie să-şi batjocorească poetul naţional! Din contră, se mândreşte cu el, scoţând la suprafaţă genialitatea lui şi bucuria noastră, a românilor, că s-a născut Eminescu la noi! Doamne, ce mare este Eminescu! În străinătate eşti, departe de ţară, auzi cum te apreciază şi te asociază străinii cu Eminescu. Ce frumos! Aş dori să încerc, cu fiecare om în parte, să salvăm nobilele idei transmise de Eminescu în sufletele românilor  ce s-au perindat generaţii după generaţii. Fie-le codrul mai aproape… Îmi vin în minte vocile pe care le-am ascultat, neasemuite, nemuritoare, rămase pe discul “Rămâi!”, Doina şi Aldea  Teodorovici, la întâlnirea cu menestrelul fără pereche – Tudor Gheorghe. Acum ascultăm, când ne este dor de prietenii noştri, cântecele “Eminescu”, “Răsai”, “Reaprindeţi candela!”, “Iartă-mă”, “Hai, hai!” şi repetăm în gând cuvintele lui Tudor Gheorghe : “ Există în cântecele lui Ion Aldea Teodorovici o disperare stăpânită, o sinceritate duioasă, o consolare  înlăcrimată…”. Eminescu este citit, este cântat şi apreciat de oamenii adevăraţi, cu simţire românească. T. Vianu spunea : “Dacă soarta ar voi ca în noianul vremurilor viitoare întreaga operă poetică a lui Eminescu să se piardă după cum lucrul s-a întâmplat cu atâtea opere ale antichităţii, şi numai “Luceafărul”  să se păstreze, strănepoţii noştri ar putea culege din ea imaginea esenţială a poetului. Nu întâmplător  spunea G. Călinescu : “Ca să înţelegi pe Creangă, pe Eminescu şi pe Caragiale trebuie să descoperi la fiecare o structură proprie. Însă a descoperi este totuna cu a inventa, fiindcă dacă ar fi evidentă oricui, n-ar mai fi nevoie de nici o sforţare metodologică” (Principii de estetică). Călinescu oferă o imagine integrală a spiritului creator eminescian, într-o  operă de perfectă originalitate, sensibilitate a unui întreg fenomen literar românesc, cu un specific naţional dinamic. În studiile sale literare G. Călinescu prezintă descrierea luptei de la Rovine, amintind cititorului că aici se găsesc cele mai  “imitative” armonii din opera lui Eminescu.”Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium”. În acest peisaj, orchestra e completă, sonorităţi puternice, cuvinte onomatopeice – totul este pus la contribuţie. Cumpăna trece, turcii au fost alungaţi peste Dunăre “Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română” –  vers care exprimă perfect liniştea ce urmează. Cert este că Eminescu în “Scrisoarea III” a descris bătălia de la Rovine, dialogul Mircea – Baiazid, urmările imediate ale încleştării în versuri memorabile, cum istoricii de azi n-o pot face în povestire!  Vorbind despre proza eminesciană, în esenţa şi în totalitatea ei, rezervă generaţiilor de cititori o încântare, o bucurie estetică cu totul deosebită. Există nişte valenţe care completează imaginea unei creaţii armonioase, aduce o viziune sublim – romantică a universului, exprimă aspiraţie cosmică, poartă setea de grandios, de unicitate, dezvoltă nostalgia purităţii, posedă un neobişnuit simţ al naturii, al culorii şi al sonorităţilor cu efecte magice. Sunt prezente în proza lui Eminescu toate motivele romantismului fantastic european, fiind o operă cu  relevanţă ţinută intelectuală, prin setea de a sonda necunoscutul din mediul specific autohton. El nu foloseşte ambianţa fantastică doar ca decor, ci îi conferă o puternică substanţă filozofică. Este Eminescu întemeietor al nuvelei fantastice pe plan naţional şi, putem afirma că a stimulat devenirea de mai târziu a unor nuvelişti ca Galaction, V. Voiculescu, Mircea Eliade şi alţii, iar prin nuvela sociologică a deschis perspectiva prozei de atmosferă patriarhală a lui D. Zamfirescu şi Mihail Sadoveanu. Amintim că Eminescu a adus în peisajul prozei timpului său cugetarea filozofică şi dimensiunea visului romantic, fiind creatorul nuvelei fantastice româneşti. Să ne aducem aminte de câteva titluri: La curtea cuconului Vasile Creangă; Aur, mărire şi amor; Ioan Vestimie; Părintele Ermolachie Chisăliţă; Moş Iosif; Visul unei nopţi de iarnă; etc. Sau cele care vizează fantasticul : “Sărmanul Dionis”, “Archaeus”  sau povestirile romantice “Cezara”, “La aniversară”, apoi “Fagment”, “Iconostas şi fragmentarium” sau “Făt-Frumos din lacrimă” şi “Poveste indică”. Nu vom neglija nicicând poezia marelui Eminescu, tradusă în multele limbi de pe glob şi nu vom neglija anul naşterii lui, mai ales la cifre rotunde, sărbătorit în marile capitale ale lumii şi în marile universităţi care ştiu să-l comemoreze aşa cum se cuvine! Acolo sunt sesiuni de comunicări ştiinţifice, adunări festive, concursuri de recitări, spectacole. Acolo se dau nume unor străzi, biblioteci, săli de lectură. Acolo se dezvelesc plăci comemorative, busturi şi statui. Toate purtând numele de Mihai Eminescu. Ce frumos! Oriunde ai fi, nu te simţi singur, avându-l atât de apropiat pe Eminescu! Poate acest 15 ianuarie 2018 să schimbe ceva în orientarea conducerilor, începând cu comunele, oraşele, judeţele şi ţara în a şti să apreciem valorile, a şti să ne mândrim cu ce avem valoros şi să terminăm cu invidia şi ura. Să nu permitem celor ce încearcă să submineze un trecut cultural, pe care multe ţări mari ar dori să-l aibă!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *