18 August 2018
Festivalul Berii Artizanale

Kaufland deschide al doilea magazin la Satu Mare. Când și unde

Filed under: Locale |

Oficialii Kaufland au făcut publică data la care va fi inaugurat cel de-al doilea magazin Kaufland la Satu Mare și când va fi acesta deschis pentru clienți.

Astfel, marți, 23 ianuarie 2018, ora 11.00, va avea loc evenimentul pentru presă și oficialități de inaugurare a noului magazin Kaufland din Satu-Mare: str. Corvinilor, nr. 1-3.

Marea DESCHIDERE pentru clienți va avea loc miercuri, 24.01.2018, chiar de Ziua Unirii Pricipatelor Române, se arată într-un comunicat Kaufland.

Proiectul din zonă este unul mai mare, împărțit pe două etape. Astfel, în prima etapă s-a construit magazinul Kaufland cu un acces din Bulevardul Henri Coandă și accesul secundar din strada Corvinilor. Potrivit planului urbanistic, pe fosta platformă industrială unde, în trecut era „fabrica de scaune”, în prima etapă se va construi un corp de clădire și vor fi amenajate un număr de 176 de locuri de parcare. Conform planului urbanistic, suprafața clădirii Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați.

În etapa a doua se va trece la construirea unor galerii comerciale cu acces din strada Corvinilor și alte 144 de locuri de parcare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *