More

    TRAGEDIE. A rămas fără un picior la doar 9 ani. A fost împuscat chiar de ziua lui

     

    Tragedie fără margini într-o familie din Stâna. Fiul lor, de numai 9 ani, a rămas fără piciorul drept după ce s-a împușcat accidental, chiar cu arma de vânătoare a tatălui său.

    Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest, că minorul a ajuns la Urgențe aseară, în jurul orei 21.00. Prezenta o plagă împușcată la gamba dreaptă cu cu distrugere de masă musculoasă, multiple fracturi și arteră secționată.

    Copilul a fost dus imediat în sala de operație. S-au prezentat trei chirurgi care, după ce s-au consultat cu părinții, au decis amputarea gambei drepte a copilului, fiindu-i astfel salvată viață.

    Acesta este în continuare internat la Terapie Intensivă. El mai are câteva alice și în gamba piciorului stâng, dar acestea nu prezintă niciun pericol.

    Teribilul accident s-a produs în cursul serii de ieri, exact în ziua în care copilul a împlinit vârsta de 9 ani. Foarte probabil a fost luat de tatăl său la vânătoare. Cei doi, tatăl și fiul, se aflau într-o mașină când arma s-a descărcat accidental și a produs tragedia.

    Viața copilului este acum în afară de orice pericol, însă polițiștii au demarat cercetările în acest caz.

     

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE