18 August 2018
Festivalul Berii Artizanale

O nouă excludere, o nouă penalizare pentru Oli

Filed under: Sport |

Exclusă din campionatul Ligii 2 pe 31 ianuarie, Olimpia Satu Mare a înregistrat în şedinţa de saptamana trecuta  a Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal încă o excludere şi o nouă sancţiune de două puncte. În plus, membrii comisiei au dat şi verdictul la sesizarea Departamentului Competiţii al FRF, cu privire la cererea Olimpiei de retragere din campionat a echipei de seniori şi a grupelor de juniori U19 şi U17. Litigiul pe care Olimpia îl are cu fostul portar Iulian Anca Trip i-a adus, în cele din urmă, clubului sătmărean o sancţiune de excludere, a doua după ce săptămâna trecută primea acelaşi verdict în cazul lui Adrian Voicu. “Comisia a hotărât excluderea CS FC Olimpia 2010 Satu Mare din toate competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligaţiilor financiare în termenul regulamentar faţă de creditorul Anca Trip Iulian Daniel”, a fost verdictul Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF din 7 februarie. În viitoarele şedințe ale comisiei, gruparea sătmăreană va primi noi sancţiuni de excludere şi din procesele cu Adrian Ciuc, Bogdan Faur, Valter Heil, Raul Krausz, Olivier Lusamba, Cosmin Iuhas şi a celorlalţi foşti jucători care şi-au depus memorii în speranţa că-şi vor recupera restanţele financiare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *