19 June 2018

Cărturarul sătmărean Moise Sora Novac şi Revoluţia de la 1848

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Pornind de la concepţia unei istoriografii care valorifică rosturile unei istorii locale vis-a-vis de ascendentul unor problematici de istorie naţională şi care revendică în acelaşi timp integrarea unui spaţiu aparent mai îndepărtat, nu prin lipsa virtuţilor sale, ci din punct de vedere geografic, personalitatea revoluţionarului — înţeles în extensiunea termenului — şi cărturarului sătmărean Moise Sora Novac îşi merită pe deplin restituirea din slovele trecutului în literele timpului nostru.

Personalitatea lui a fost remarcată numai din anumite privinţe ale interesului istoriografiei, de Aron Pumnul, Nicolae Iorga, Nicolae Densuşianu pentru a fi reluată într-o abordare mai mult sau mai puţin complexă de o istoriografie contemporană. Moise Sora Novac a devenit o replică a modelului de cărtur om-politic provincial din prima jumătate a secolului al XlX-lea. S-a născut la 1806 „în cottu. Hunedoarei”  făcându-şi studiile la şcoala grănicerească de la Orlat, Haţeg, apoi la Blaj, Alba-Iulia, Cluj, Oradea. Se pare că a fost un elev şi student eminent, deoarece termină seminarul romano – catolic din Cluj, prin 1825, cu o bursă. Funcţionează ca preot în Auşeu, Oradea, Fiziş, iar din anul 1836 vine în judeţul Satu Mare, fiind preot, notar şi dascăl în Bicău, Ardusat, Homorodul de Mijloc, Hurezul Mare, Bozînta. Se remarcă de la începutul activităţii prin preocupările sale culturale, debutînd încă de pe vremea studenţiei în 1827, fie prin elegii dedicate diverselor personalităţi ale vremii, în formula panegiricelor grecolatine , fie prin poezii închinate locurilor natale în care sentimentele patriotice sunt transpuse de asemenea cu ajutorul liricii şi prozodiei antice.

S-a manifestat ca traducător  , creator, fiind în acelaşi timp un adept fervent al promovării ortografiei latine . Din corespondenţa sa cu George Bariţiu se pot detecta o serie de scrieri istorico-politice, trimise spre publicare „Gazetei de Transilvania” sau „Foii pentru minte, inimă şi literatură”. Aceste scrieri sînt puncte de vedere, opinii privind diversele probleme social-politice ale epocii în care a trăit. Apelând la argumentele istorice în faţa problemelor contemporane lui, aceste scrieri primesc valenţele unor dezbateri politice. În acest sens remarcăm lucrarea „Românii Ungariei în 1814 şi acum”, lucrarea care a fost realizată imediat după anul 1848. Este un studiu asupra realităţilor istoriei primelor decenii ale secolului al XlX-lea, în care dezbate probleme legate de învăţămîntul românesc transilvănean, de viaţa cultural-religioasă a românilor din „Partium”.  Argumentele de ordin istoric şi reluările din istoria mileniului I, privind romanitatea istoriei noastre, tonul neconcesiv, tranşanta expresiei, conferă acestui studiu atributele unui document interesant al „cărţii de aur” a românilor transilvăneni. Nu lipsit de o profundă semnificaţie este faptul că Moise Sora Novac statuează în limba scrisă, după secolele întregi, toponimicul românesc al oraşului şi judeţului în care a trăit, anume Satu Mare în loc de Szatmar, într-o însemnare a sa din 1851. Pentru noi, acest fapt aparent minor, are rosturile unei adevărate resurecţii pe linia identităţii naţionale a culturii româneşti sătmărene. Acest cărturar este remarcat de istoriografia noastră şi datorită activităţii sale revoluţionare, din 1848. Sub „acuzaţia de izgató csendhaboritók” (agitatoriu şi tulburătoriu de pace)  este arestat şi deţinut în închisoarea comitatului Carei. Revoluţia din 1848, în părţile sătmărene a determinat mişcări locale cu caracter naţional şi social în mai multe localităţi rurale: Medieşul Aurit, Româneşti, Valea Vinului, Roşiori, Pomi, Lipău, Dorolţ, Sătmărel, Păuleşti, Oar, Craidorolţ, Ciumeşti, Sanislău, Resighea, Cărei, Moftinul Mic, Cig, Sărăuad, Apa, Supur, Hurez, Bogdand, Racova. Nemulţumirile maselor populare din zona Careiului şi din sud-estul judeţului Satu Mare se manifestă şi prin rezistenţa faţă de conscripţiile la gărzile naţionale ale nobilimii maghiare. O astfel de rezistenţă apare în satele: Hurez, Bogdand, Ser, cărora li se cere să fie supuse poruncii „şi pînă în 48 de ceasuri să se arate sau la szolgabirrou sau la viceşpan căci sunt gata a primi conscripţia la Garda Naţională şi a depune jurămîntul, că altmintrele vor da de mare supărare şi vor trimite pe ei cătane şi ei vor bate şi batjocori.”

Acţiunile de reprimare ale nobilimii maghiare faţă de lumea nemulţumită a satelor în perioada 1848—1849, îşi găsesc ecouri şi în relatările ulterioare ale lui Moise Sora Novac. Astfel într-o scrisoare din 20 septembrie 1850 el relatează despre asemenea acţiuni din zona Chioarului şi Subcodrului: „Eu de la începutul turburărilor forte multu am pătimit (…) demi veţi da voie din cînd în cînd voi împărtăşi cîtie oarece; acuma fiind forte ocupat numa atîta scriu din văzut şi auzit că la deprădarea şi omorîrea kiorenilor (fiind) Katona şi Teleki mai multu au condus Eotvos Michail şi totuşi e liber, iar la omorîrea racovenilor Boros Bălint, la depredarea subcodrenilor de la Baitza şi Bersaoa (Bîrsău nn.) etc. unu Kaizer care şi acum e oficial în comitatul vecinu Kraszna şi unu Verebely care şi mie îmi gătise calea către furci…” Deosebit de interesante sunt informaţiile privind situaţia economică a ţărănimii române în perioada postrevoluţionară, situaţie rezultată fie din schimbările intervenite ca urmare a eradicării sistemului monetar kossuthian, fie prin creşterea prestaţiilor după desfiinţarea iobăgiei. Astfel în scrisoarea din 20 februarie 1850, Moise Sora Novac arată faptul că „mult amar au casiuat (cauzat nn.) şi culegerea bancnotelor kossuthiene dela beata românime, care de frică trebuise a le lua pre grîu, făină şi vin”. Un alt aspect care l-ar situa indirect pe Moise Sora Novac în contextul revoluţiei de la 1848, este faptul că locotenentul Mihai Novac — probabil fratele său — din regimentul grăniceresc Orlat, este şi el un participant activ în mişcarea revoluţionară de la 1848. În scrisoarea de la 20 februarie 1850, Moise Sora Novac se arată interesat de soarta acestuia „tare aşi dori să sciu despre Novak Mihail Lieutnantul de la Qrlat ce s-au făcut? despre patria ehara (dragă nn.) Haţeg încă nimic auzim.” Mihai Novak în perioada mai-iunie 1848, se află în Ţara Românească printre voluntarii din satele de grăniceri din Transilvania, alături de Iovin Bradu, David Ursu, Anton Vesteman, Ioan Moldovan etc.  Mihai Novac se află probabil şi printre organizatorii adunării grănicerilor de la Orlat din august 1848. Tot în luna august 1848 îl găsim în jurul lui A. T. Laurianu: „Novac şi fiul lui Rauber s-au dus la Sibiu să se întâlnească cu Laurianu care se duce apoi la Orlat unde îl aştepta poporul”. Personalitatea lui Moise Sora Novac văzută în contextul revoluţiei de la 1848 ne dezvăluie astfel aspectele locale ale mişcării revoluţionare, unitatea de idealuri şi de luptă a românilor de pe întreg teritoriul ţării.

Sursa: Doru Radoslav

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *