16 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

FOTO. Așa va arătat Stadionul Steaua după ce va fi reconstruit. Ioana Bran a prezentat stadiul investițiilor pentru EURO 2020

Filed under: Locale |

 

Ministrul Tineretului și Sportului, sătmăreanca Bran Ioana, alături de vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, președintele CNI, Manuela Pătrășcoiu, și Gheorghe Popescu, consilier onorific al premierului, au prezentat azi jurnaliștilor cele 4 stadioane care vor fi modernizate în vederea EURO 2020, respectiv STEAUA, RAPID, DINAMO și ARCUL DE TRIUMF.

“Au trecut deja patru ani și jumătate de când UEFA ne-a încredințat onoarea de a găzdui partide ale Campionatului European de fotbal din 2020. Știm cu toții ce câștiguri și beneficii vor rezulta în afara competiției în sine pentru domenii precum turismul, cultura, imaginea României și percepția ei în Europa, dar și pentru întreaga infrastructură care va fi ridicată sau modernizată și care va rămâne Statului Român.

Mă bucur că deja lucrurile au început să se miște concret și iată că cele 4 stadioane din proiectul EURO 2020, considerate deja obiective de interes public și de importanță națională, vor beneficia de investiții făcute de Ministerul Dezvoltării prin CNI, care le vor aduce la cele mai înalte standarde , a spus ministrul Ioana Bran.

Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf se află în stadiile cele mai avansate, având deja alocate bugete de 301 milioane lei, respectiv 126 milioane lei, cu mențiunea că stadionul Steaua va fi demolat și reconstruit din temelii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *