24 September 2018
Festivalul Berii Artizanale

Istoria unui destin confiscat (Tatăl meu, martirul neştiut Viorel Baciu), de Mioriţa Baciu Got

Filed under: Editorial |

Puţine cărţi s-au scris despre tată. Tudor Arghezi, asupra unei cărţi reuşite, făcea aprecierea: “Frumoasă carte, cinste cui te-a scris!”. O fac şi eu, apreciind cartea Mioriţei Baciu Got, o carte cu profund caracter autobiografic, ce pare a fi proiecţia compensatorie a unui “eu liric” scindat, cu straturi de crudă realitate, de trăiri sufleteşti cu totul neobişnuite. N-am întâlnit nimic imaginar, nimic diletant, ci un impuls destul de blând, cu frumoasă distincţie intelectuală. De ce? Şi autorul cărţii şi personajele fac parte din această categorie a înaltei intelectualităţi. De fapt cine este Mioriţa Baciu Got? Provine dintr-o familie de preot – profesor cu aleasă chemare pentru ambele profesii, deşi cea de preot nu-i meserie, ci chemare, dăruire, har şi bun simţ. Citind despre Viorel Baciu, că despre el este vorba, parcă-l aveam în faţă, ca invitat, la emisiunea “Glasul bisericii”, în faţa  altarului sfânt sau, de ce nu, în studioul NVTV. Ar fi fost minunat să am un asemenea invitat cu “un destin confiscat” cum spunea autoarea, un om cu totul aparte, din naştere şi până la chinurile sufleteşti şi nu numai, din  viaţa sa. Cuvintele de început ale cărţii sunt mai mult decât o prefaţă şi sunt semnate, pe rând, de oameni însemnaţi, cu putere ce stă în cuvânt şi trecutul lor. Vladimir Tismăneanu în “ Suferinţă, adevăr şi salvare : despre preotul – profesor Viorel Baciu” aminteşte despre variantele totalitarismului, care au dus la împotrivire faţă de onoare, de verticalitate şi adevăr. Arată că prezenta carte este izvorâtă dintr-o mare iubire pentru un om – Viorel Baciu, unul din mulţii cărturari căzuţi în Ardeal, fiind în totalitate un învăţător, un dascăl, un profesor. E bine că a scris despre el, pentru ca să nu se uite! Dr. Virgil Bercea – episcop de Oradea (Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa!) insistă asupra faptului că această carte îl prezintă pe Viorel Baciu aşa cum a fost : omul ales – soţ, tată, profesor, preot ales, dăruit lumii de Domnul, ca părinte spiritual şi formator de conştiinţe. Episcopul greco – catolic, Vicarul Bucureştilor – Mihai Frăţilă, salută cu bucurie paginile prezentei cărţi, cu mărturii despre un om care “s-a cheltuit bucuros pentru ceilalţi”, rămânând în memoria vie a sufletelor care l-au cunoscut. Sub titlul “Împlinirea unui testament spiritual”, pr. Eduard – William Fărtan, rectorul Misiunii Române Unite la Londra, subliniază că “Rândurile cărţii de faţă sunt o restituire necesară”, iar cititorul rămâne mişcat, “străpuns la inimă” de destinul dramatic şi măreţ al vieţii lui Viorel Baciu. M-au impresionat cele şapte pagini semnate de preşedinta Fundaţiei “Ioan Bărbuş”, Anca Maria Cernea, amintind de vremurile grele trăite de părinţii şi bunicii noştri, fiind, mulţi dintre ei, eroi, martiri şi mărturisitori, învăţându-ne să distingem binele de rău. Cartea aduce cititorului o realitate a vieţii unui om care s-a dăruit pe sine, fără rezerve, lui Dumnezeu şi semenilor. Un bun român, cu un patriotism firesc şi autentic. Prin carte, viaţa părintelui Baciu devine cunoscută, datorită fiicei sale,  competente, doamna prof. Mioriţa Baciu Got, care ne îndeamnă, aşa cum bine o ştiu de când conducea destinele limbii române la Ministerul Educaţiei, să nu îngăduim nimănui, aici şi oriunde, să se spună că “românii sunt proşti”, “românii sunt laşi”, “românii sunt necinstiţi, hoţi, şmecheri”. Nu e adevărat. De fapt, Mioriţa nu este numai fiica distinsului preot – profesor, este soţia distinsului poet, profesor la Colegiul Naţional “Ioan Slavici” din Satu Mare, este, cum spune cântecul “soţia prietenului meu”. Este vorba de prof. Petre Got, ce provine dintr-o familie modestă din Maramureş, din Deseşti, localitate care a lăsat toată viaţa amprente pe sufletul lui. Casa părintească, imediat lângă şcoală, a fost vizitată de marii poeţi şi scriitori ai României, începând cu Nichita Stănescu. Nu ştiu de ce se mai discută în comisia judeţeană de atribuire a numelor de străzi, biblioteci şi diferite instituţii şi nu se atribuie şcolii din Deseşti numele poetului Petre Got! Ar fi o recunoaştere a valorii acestuia, spre bucuria şi mulţumirea localnicilor, autorităţilor din cele două judeţe vecine şi prietene. Noi, Trustul NVTV, am aduce mulţumirile, încât toată ţara să fie mişcată de gestul gândit al comisiei! Am lăsat spre final cele 83 de pagini ale autoarei, dedicate tatălui – “Tatăl meu, martirul neştiut Viorel Baciu”, cu explicaţii necesare înţelegerii experienţei dureroase de patru decenii,  a acestei victime comuniste. Versurile dedicate tatălui sunt semnificative. În “De-ai reveni”, Mioriţa spune : “Ţi-aş dărui lacrima şi bucuriile rare, / Toate visele acestui an mirabil: / Malul râului în lumina zilei, / Pământul mustind a pâine şi viaţă/… “De-ai reveni, tată, odată cu bruma livezilor de prun,/ Mi-ai aşeza pe frunte aripa de lumină/ A tărâmului care ucide moartea./” Parte din carte este dedicată corespondenţei, însemnărilor, alocuţiunilor. Frumoase sunt scrisorile “deschise” către copii, către elevii săi, apoi cele adresate familiei îndoliate sau “Autobiografia” şi notele informative ale celor ce “l-au cercetat”, dovedindu-se şi ei oameni ce apreciază frumoasa activitate a profesorului Viorel Baciu. N-a avut Mediaşul atâtea rapoarte care au demonstrat exact contrariul celor urmărite! Cele 60 de poze formează anexele binevenite să completeze totul despre frumoasa familie a preotului – profesor Viorel Baciu! Un exemplu peste timpuri!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *