19 June 2018

Vicepremierul Paul Stănescu şi ministrul Ioana Bran împreună cu Gică Popescu au vorbit despre starea lucrărilor de la stadioanele din Bucureşti

Filed under: Politic,Sport,Top News |

Cele patru stadioane din Bucureşti care ar trebui să fie finalizate până la  Campionatul European din 2020 ar trebui să fie gata în următorii doi ani, când România va găzdui mai multe meciuri din campionat. Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice, spune însă că este posibil ca doar trei din aceste stadioane să fie gata până la euro 2020, lucrările la Dinamo aflându-se în întârziere.

“Este posibil ca stadionul Dinamo să nu fie gata până la data la care începe campionatul, dar avem alternative la Ploieşti, Giurgiu, Voluntari, Mogoşoaia. Ne asumăm dacă nu va fi gata stadionul. Este important să le terminăm pe toate, chiar dacă va fi după campionat”, a spus Paul Stănescu.

România, alături de alte 12 ţări, va fi co-organizatoare a campionatului european  din 2020 şi va găzdui la Bucureşti patru partide – trei din grupe şi una din optimi. Pentru aceste meciuri, românia va trebui să aibă pregătite stadioanele Steaua, Dinamo, rapid şi arcul de triumf. Data estimată pentru finalizare este 30 martie 2020.

Gică Popescu: Cred că în martie 2020 stadioanele Giuleşti, Arcul de Triumf şi Steaua vor fi gata.

Consilierul onorific al premierului pentru organizarea turneului final al campionatului european de Fotbal 2020, Gheorghe popescu, a declarat, luni, că până în martie 2020 stadioanele Giuleşti, Arcul de Triumf şi Steaua vor fi gata.

”Am avut multe discuţii legate de timingul construirii acestor trei stadioane. Din planificările care s-au făcut, se pare că în martie 2020 cele trei stadioane vor fi gata, respectiv Giuleşti, Arcul de Triumf şi Steaua şi se vor putea antrena echipele participante pe aceste stadioane. Legat de stadiul euro 2020, eu sunt foarte încrezător că acest eveniment se va organiza, datorită faptului că ţara noastră, Bucureştiul, a trecut prin această experienţă în 2012. Am organizat finala Europa League 2012 la Bucureşti, competiţie care s-a organizat foarte bine şi, având această experienţă, eu cred că Euro 2020 nu va fi altceva decât o repetare a acelei finale de patru ori”, a declarat Gheorghe popescu, consilierul onorific al premierului în domeniile promovării programelor de sport şi susţinerii proiectelor de dezvoltare a structurilor sportive, precum şi în legătură cu organizarea turneului final al campionatului european de Fotbal 2020.

Ce spune Ioana Bran?

“Au trecut deja patru ani şi jumătate de când UEFa ne-a încredinţat această onoare de a găzdui şi a fi parte din acest campionat european din 2020. Am încercat să aflu nivelul pregătirilor. Nu trebuie să vorbesc eu despre importanţa acestui eveniment. Pe lângă câştigurile şi beneficiile ce vor rezulta în afara competiţiei în sine, vor exista beneficii pentru domeniul turismului, al culturii, imaginea româniei şi percepţia româniei în europa, dar şi întreaga infrastructură care va fi modernizată şi ridicată şi va rămâne statului român”, a declarat şi Ministrul Sportului, Ioana Bran.

Ea a mai spus că membrii comitetului interministerial se vor întâlni lunar.

” Vom încerca să ne întâlnim cu fiecare instituţie în parte pentru a stabili în funcţie de urgenţe priorităţile. Ne vom întâlni chiar în această săptămână cu Gabriela Firea”, a mai spus Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *