12 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

Victorie spectaculoasă pentru trupa lui Cristi Popa

Filed under: Sport |

Unirea a făcut spectacol la primul meci acasă din acest an în Liga a 3-a. Trupa lui Cristi Popa și Ovidiu Suciu a câștigat de o manieră categorică duelul cu FC Avrig și pare că a trecut peste momentul greu de după înfrângerile de la U și Sănătatea.

”Aveam nevoie de acest meci acasă, de o descătușare a băieților. Mereu am avut încredere că această echipă poate juca un fotbal bun iar azi cred că diferența putea fi chiar și mai mare pe tabelă”, a spus antrenorul Cristi Popa după prima victorie în fața tășnădenilor.

Atmosfera a fost una plăcută, suporterii au umplut tribuna stadionului din Tășnad și s-au bucurat la reușitele lui Cadar & co. Jocul a început excelent pentru gazde. În minutul trei Cadar a centrat din corner, portarul Samoilă a respins greșit iar Varga venit lansat a înscris din 5 m. Gazdele controlează jocul și Imi Nagy obține un penalty în minutul 26. Golgheterul Gabi Cadar execută precis și face 2-0!

Oaspeții încearcă să revină în meci și pe contraatac Stanciu reduce din diferență în minutul 35.

Unirea iese hotărâtă de la vestiare și la trei minute de la reluarea jocului reușește să se desprindă din nou la două goluri pe tabelă.Cadar, omul decisiv sâmbătă, șutează puternic, portarul oaspeților nu poate reține iar Imi Nagy face 3-1 cu o execuție simplă.

În minutul 63 rolurile se inversează…Imi Nagy îl servește pe Gabi Cadar care înscrie cu un șut la colțul lung…4-1 și partida pare rezolvată. Se joacă mai mult la trecerea timpului în ultima jumătate de oră…Totuși până la final mai consemnăm două goluri. Sibienii transformă în minutul 84 o lovitură liberă de la 20 m…O torpilă trimisă de Bratimă direct în vinclu…4-2.

În prelungiri gazdele închid tabela la 5-2 după o fază creată de Popa și Bolba, ultimul reușind să și treacă și el numele pe lista marcatorilor.

”Îi felicit pe băieți pentru joc, mulțumim suporterilor pentru sprijin. Urmează deplasarea de la Iernut de unde sperăm să venim cu un rezultat pozitiv” a încheiat antrenorul Cristi Popa.

Unirea Tăşnad: Moroz – Parnău, Varga, Vădan, Nemeş (Bolba, min. 66), Ciul, R. Stanciu (R. Silaghi, min. 89), Cubaş, Bercean, Cădar (M. Popa, min. 89), Nagy (Szekely, min. 79). Antrenor: Cristian Popa.

FC Avrig: Samoilă – Gombar, Natea, D. Popa, I. Simion, Lascu, A. Stanciu, Burculeţ, Brătimă, Stelea, Coşovan. Rezerve: Cocarcă, Bolta, Bucur, Risti, Radu, Rogozan, Lacău. Antrenor: Mihai Ianc.

SERIA 5, etapa 22
CFR Cluj 2 – Gaz Metan Mediaş 2  3-0

Alexandru Petruş (24), Srdjan Luchin (28), Adrian Şter (83)

Performanţa Ighiu – Viitorul Ghimbav 3-0

Viitorul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la “masa verde”.

CS Iernut a stat

Unirea Tăşnad – FC Avrig 5-2

Markusz Varga (3), Gabriel Cădar (26 – pen., 63), Zoltan Nagy (49), Mădălin Bolba (90+4) / Andrei Stanciu (35), Ionuţ Brătimă (84)

Unirea Dej – Unirea Alba Iulia 1-3
Bogdan Boje (41) / Daniel Lasconi (80), Ciprian Selagea (85), Claudiu Davidaş (90)

Industria Galda – ACS Fotbal Comuna Recea 0-3

Olar (12), Romario Rus (45), Viorel Chinde (66)

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 0-1
Mihai Udrea (47)

Universitatea Cluj – Sănătatea Cluj 2-1
Gabriel Giurgiu (32 – pen.), Denis Hordouan (38) / Daniel Şoimuşan (84)

Clasament
1.AS FC Universitatea Cluj 50
2.Metalurgistul Cugir 42
3.Performanţa Ighiu 41
4.ACS Fotbal Comuna Recea 40
5.Industria Galda 40
6.Unirea 1924 Alba Iulia 38
7.CFR Cluj 2 32
8.Sănătatea Cluj 29
9.Avântul Reghin 28
10.Unirea Tăşnad 27
11.FC Avrig 18
12.Gaz Metan Mediaş 2 17
13.CS Iernut 13
14.Unirea Dej 11
15.Viitorul Ghimbav 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *