17 October 2018
Festivalul Berii Artizanale

“Chemarea Iederii”- Prima din cele 7 cărţi! de Vasile Pop

Filed under: Editorial |

Nu era prima carte ce-mi “pică” în mână, scrisă de Vasile Pop. Deşi este a şaptea, pentru mine rămâne pe locul I. De ce? Cu toată discreţia sa, el se defineşte ca o personalitate cu legături puternice, pe care nimeni nu le poate rupe. El demonstrează o modestie trainică, incoruptibilă, care îl integrează puternic în spaţiul spiritual ardelenesc. De fapt, Vasile Pop, a demonstrat că este un luptător tenace, care iubeşte viaţa şi lupta pentru viaţă fiind invincibil! Ce frumos! Frumos că putem vorbi în lumea aceasta plină de ură, de duşmănie, de lăcomie şi invidie, despre un om care a fost educat în spiritul învingătorului. Vasile Pop se simte mereu într-o cursă de alergători în care va învinge doar unul! El ştie şi a demonstrat-o, că este învingător! Felicitări! Scrierile lui Vasile Pop îl integrează în harta sigură a valorilor scriitoriceşti contemporane, unde este greu să pătrunzi şi să ocupi un loc oarecare. El o face şi este conştient că ştie, vrea şi poate! În stilul său enunţiativ, prezintă scene destul de mişcătoare pentru suflet, pentru trăiri pe care nu le poate da uitării şi… le pune în gura colegelor din facultate, pe care nu le-a uitat şi nu le poate da uitării, fie că o cheamă Cornelia sau Viorela. La Vasile Pop singurătatea nu este linia de orizont a existenţei sale. Devine un moderator înconjurat de fiinţe care-l fac să retrăiască momente de neuitat. Spaţiul de prezentator şi-l adjudecă, fiind un adevărat senior, original şi firesc, făcând să savurăm povestire după povestire. Cele 30 de povestiri, cu titluri imprevizibile, alcătuiesc o frumoasă carte de peste 200 de pagini, o carte îngrijită, cu care editura “Citadela” se poate mândri oriunde, oricând şi… acum! Multe din povestiri sunt adevărate trăiri sufleteşti, cu dureri fizice de neconceput, bazându-se pe fapte reale. Prezentarea cazului din spitalul braşovean, ca urmare a exploziei din combinat în “Maria” ce înseamnă “haina tristă, neagră şi grea a văduvei”. Vasile Pop surprinde nu o ratare a naturaleţii, ci o serie de elemente de stabilitate ale lumii în care trăieşte, lume care îi dă făgăduinţa veşniciei. El, autorul, se opreşte atent asupra fiecărei teme, fiind un scriitor modern în expresie, în temperament, în trăiri cum rar am întâlnit în scrierile de azi. Există la Vasile Pop o sinceritate chiar de invidiat, dar… o invidie plăcută, agreată de cele două părţi ce apar în carte, feminină şi masculină, invidie frumoasă de gândire, de emoţie, de inimă…

Apare şi liniştea, tăcerea ce se aşează în spaţiul povestirii, fără zgomot lexical supărător. De multe ori învinge armonia, şoapta şi scriitorul nu se sfieşte de propria lui lume, de speranţele lui. Sufletul mare al Mariei este prezentat cu totul altfel, cel ai unui om cu un mic handicap, dar cu o superioritate a înmagazinării cunoştinţelor din facultate, care uimea pe toţi. Se vede aceasta în “Evadarea din orizonturile roşii”, pornind de la anii 70-80, când la televizor se urmărea serialul “El fugitivo”- evadatul… legându-l cu tema fugii peste graniţă, la modă în vremea aceea. Se făcea prin Iugoslavia, prin forţarea Dunării. Poveştile adevărate sunt pătrunse de un realism pe care, cei care l-am cunoscut, trăim aievea perioada. Adevărate peripeţii până în lagărul de refugiaţi din Viena şi apoi America.

Vasile Pop vine în proză cumva maturizat spiritual, pus la punct cu tehnica prozei scurte, folosind o tehnică a punctelor de întâlnire a liniilor personale cu cele ale colegelor ( el fiind singurul băiat din grupă). Străbat în povestiri liniile personale care-l individualizează şi se impune în evoluţiile ulterioare ce par a ne reţine atenţia. Este, de multe ori, acoperit de tragic, fiind apoi ca un Ulisse al introducerii relative, cu mesaje ale singurătăţii sale. Pentru erou, părăsirea înseamnă foarte mult şi cu greu s-a încumetat. S-a pregătit ca un veşnic gospodar de la confluenţa apelor crezând în el şi spunând: Într-o zi şi eu am să ajung acolo! Şi a ajuns. Şi aici a demonstrat că este un luptător, un învingător! Viaţa lui Vasile Pop n-a fost presărată cu bucurii, ci s-a lovit de lucruri pe care alţii nici nu puteau gândi să le învingă! Experienţa de viaţă l-a făcut şi-l face să scrie atât de atractiv pentru orice cititor avizat sau neavizat. Nu găseşti la Vasile Pop expresia izolării, ci a delimitării unei identităţi dobândite prin muncă, prin luptă şi ambiţie. Această carte este esenţială în biografia sa literară, este un imbold pentru regăsirea sinelui prin destăinuiri şi prin apropiere de Dumnezeu! Ar putea intra ca profesiune de credinţă la Vasile Pop faptul că scrie acestea, ca să nu se uite! El ştie că oamenii adevăraţi iartă, dar nu uită! Pentru el, vechimea noastră şi dăinuirea în Ardeal ne stă drept chezăşie. Este un scriitor treaz, consecvent, care ştie să anunţe calea binelui, să dezvăluie pericolele inconştienţei şi ale abdicării de la morală. O face solemn, fără a fi retoric. Această plantă din titlul cărţii este a înălţimilor şi păstrează puritatea iubirii, a vieţii care învinge moartea. Scriitorul a fost şi rămâne un învingător şi în viaţă şi în arta scrisului! Felicitări pentru această frumoasă carte!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *