21 May 2018

La Berveni a avut loc prima ediţie nouă a concursului “Pământul-comoara noastră”

Filed under: Locale |

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, Școala Gimnazială Berveni, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, organizează încă din anul 2015 concursul pe teme ecologice intitulat: ”Memorialul Molnar Zoltan”.

Ca noutate, în acest an, evenimentul ecologic local, la care participau doar instituțiile de învățământ apropiate localității Berveni, s-a transformat în prima ediţie nouă a concursului județean de ecologie intitulat: “Pământul – comoara noastră”. La acest concurs, care a avut loc în localitatea Berveni, au participat 20 de echipe (clasele III-IV și clasele V-VIII) din 14 școli gimnaziale.

Scopul concursului a fost acela de a conştientiza participanţii în ceea ce priveşte: problemele actuale ale mediului generate de activitatea umană; necesitatea de a forma elevii participanți la concurs cu o motivaţie solidă pentru protecţia naturii; insuflarea de convingeri şi comportamente ecologice adecvate şi dezvoltarea responsabilităţii pentru menţinerea sănătăţii mediului. Astfel, elevii, adulţii de mâine, să devină factori activi în acţiunea de ocrotire a naturii, pentru că sănătatea omului începe cu sănătatea mediului.

Alături de competitori, la această primă ediție nouă a concursului județean “Pământul-comoara noastră” au participat: Kallós Zoltán – inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Miclăuș Judit – inspector școlar pentru management instituţional, din partea APM Satu Mare, Hersh Katalin şi cadre didactice de la școala organizatoare din Berveni.

În calitate de gazdă, Kiss Zoltan – primarul comunei Berveni, a evidențiat faptul că inițiatorul și mentorul principal al acestui concurs (prima ediție a avut loc în anul 2005) a fost Molnár Zoltán – profesor de biologie, fost director al Școlii Gimnaziale Berveni, care şi-a dedicat toată cariera şi viaţa pentru formarea comportamentului conştient al elevilor faţă de protejarea mediului înconjurător. Ca urmare, continuarea în zilele noastre a concursului, într-o nouă formulă, este o datorie morală de a-l duce mai departe, astfel încât spiritul lui să rămână demn în amintirea tuturor.

Echipajele participante de la Şcolile gimnaziale, care au câştigat locul 1 la categoria clasele V-VIII, respectiv cele din: Berveni, Cămin, Căpleni, Ciumești, Foieni, ”Vasile Lucaciu” Carei, Nr.3 Carei şi locul 1 la categoria clasele I-IV, respectiv echipajele din: Nisipeni, Pir, Porumbești,”Gheorghe Bulgăr” Sanislău, “Petőfi Sándor” Lazuri și de la Liceul Teoretic Carei, au învăţat multe lecţii în vederea protejării mediului. Elevii, care au trecut prin mai multe probe, aferente concursului, au mai învățat că nu este cel mai important spiritul competitiv, ci aprofundarea răspunderii față de protecţia mediului înconjurător, întărirea convingerilor în ceea ce priveşte ideea, că satisfacerea nevoilor prezentate trebuie făcute fără a compromite posibilitatea de a trăi într-un mediu curat a viitoarelor generaţii.
Sperăm că acest concurs, “Pământul comoara noastră”, va fi interesant, util şi atractiv, încă mulți ani, pentru elevi și profesori, deoarece formarea comportamentului conștient față de mediul înconjurător este o problemă actuală urgentă, dacă dorim ca planeta Pământ să rămână încă mulți ani un mediu sănătos în care să putem trăi fără efectele negative ale poluării şi exploatării necontrolate al pădurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *