24 April 2018

Olimpicii premiați de la CN ”Mihai Eminescu”, prezentați alături de profesori

Filed under: Locale |

Colegiul Național Mihai Eminescu promovează și susține excelența în educație. Astfel, ieri, într-un cadru festiv, au fost prezentați cei șapte elevi, care s-au întors acasă cu premii de la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, alături de profesorii lor îndrumători.

Palmares bogat la olimpiade
În cuvântul de deschidere rostit de directorul Liviu Rotaru, s-a arătat că, de la începutul acestui an școlar și până în prezent, 70 de elevi au participat la diverse concursuri, conferințe naționale și internaționale, culegând 29 de premii și mențiuni. La competițiile de bază, olimpiadele școlare pe discipline, au participat la etapa națională 39 de elevi. Dintre aceștia, șase elevi au participat la câte două olimpiade naționale, așadar numărul de participări este, de fapt, de 45.

Palmaresul premiilor obținute până acum la etapele naționale cuprinde: două premii II, două premii III și patru mențiuni. Cele opt premii sunt acordate de Ministerul Educației Naționale. În afară de aceste premii, eminescienii participanți au mai fost recompensați cu 12 premii speciale.

”Este o mândrie pentru noi faptul că două eleve sunt calificate pentru a concura la etapa internațională a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață – 2018, iar un elev a fost selectat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene – 2019. Toate aceste rezultate sunt motive de mândrie pentru noi, dar și pentru sătmăreni, în general. Elevii și profesorii Colegiului Național Mihai Eminescu demonstrează încă o dată că sunt competitivi la nivel național și internațional”, a declarat prof. Liviu Rotaru.

Cuvinte de laudă la adresa olimpicilor eminescieni a rostit și directorul adjunct, Nicoleta Cherecheș.

Elevii premiați
La eveniment au fost prezenți elevii și profesorii care au obținut, la olimpiade școlare pe discipline, premiile cele mai valoroase, adică premii sau mențiuni acordate de Ministerul Educației Naționale.

Este vorba despre Alexandra Nicoleta Dan, prof. coordonator Delia Seicean, clasa a XII-a B, premiul II la Olimpiada Națională ”Lectura ca abilitate de viață”, și Maria Silvia Ruba, prof. coord. Dorina Ziman, clasa a X-a D, premiul III la aceeași olimpiadă. De asemenea, Maria Silvia Ruba a luat și mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română.

La Olimpiada de Fizică, Cosmin Andrei Popan, clasa a VII-a a obţinut premiul II și medalie de aur a Societății Române de Fizică (SRF), coordonator fiind prof. Viorel Solschi.

Elevul Mihnea Nastai, clasa a IX-a D, a luat premiul III la Olimpiada de Biologie, coordonator fiind prof. dr. Laura Groza. Elevul este selectat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene – 2019 (EUSO).

La Informatică, CN Mihai Eminescu are doi premiați. Este vorba despre Răzvan Viorel Uzum, clasa a VIII-a B, prof. coord. Nicoleta Șandor, care a obținut o mențiune și o medalie de argint, și de David Nicolae Coroian, clasa a IX-a B, care a obținut o mențiune și o medalie de aur, profesori coordonatori fiind Nicoleta Șandor și Elenita Durla Pașca.

Atât elevii premiați, cât și profesorii coordonatori s-au destăinuit și au dezvăluit o parte dintre sacrificiile făcute pentru a obține aceste rezultate. CN ”Mihai Eminescu” se mândrește, în egală măsură, și cu ceilalți elevi și profesori participanți la etapele naționale ale olimpiadelor școlare.

Florin Dura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *