20 September 2018
Festivalul Berii Artizanale

„Ziua Forțelor Terestre”, marcată și la Satu Mare

Filed under: Locale |

Ieri, 23 aprilie, Armata României a sărbătorit Forțele Terestre, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruință. Cu această ocazie Batalionul 52 Geniu „TISA” a organizat luni, între orele 14.00 și 14.30, la Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, ceremonialul militar de depuneri de coroane și jerbe de flori. Festivitatea a început cu sosirea prefectului județului Satu Mare, Darius Filip, urmată apoi de intonarea Imnului de Stat.După oficierea unui scurt moment religios și luările de cuvânt prin care s-a subliniat importanța acestei zile, au urmat depunerile de coroane. În cinstea Forțelor Armate au depus coroane: prefectul Darius Filip, primarul municipiului Satu Mare Kereskenyi Gabor, președintele Consiliului Județean Pataki Csaba și Garnizoana Satu Mare.

Istoricul zilei
Militarii Armatei României sărbătoresc Ziua Forţelor Terestre la 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe ale armatei.

Sfântul Gheorghe este reprezentat în iconografie călare pe un cal şi străpungând cu suliţa un balaur, imagine ce a rămas peste veacuri ca model de curaj în lupta cu diavolul. Sfântul Gheorghe a fost ocrotitorul Armatei lui Ştefan cel Mare. Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă care se lupta cu balaurii, era pictată sau cusută pe steagurile de luptă ale domnului moldovean. Un astfel de exemplu este Steagul Sfântului Ştefan cel Mare, unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice şi liturgice păstrate până în zilele noastre. Acesta îl înfăţişează, pe o parte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldaţilor şi al armatei, şezând pe un tron domnesc şi având la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra, se află doi îngeri ai Domnului, care ţin în mâini o sabie şi o coroană, încununându-l, astfel, pe sfânt cu o cunună mucenicească veşnică, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Sfântul Mare Mucenic Gheor-ghe a rămas astfel patronul spiritual şi ocrotitorul Forţelor Terestre. Armata de uscat reuneşte armele şi specialităţile care au compus-o şi care o compun dintotdeauna: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc, potrivit “Calendarului Tradiţiilor Militare” (2010).

Bazele moderne ale Forţelor Terestre datează din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluţiei de la 1848, a întemeierii statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza, principalele arme şi specialităţi componente existând încă din anii 1859-1860.

În prezent, Forţele Terestre reprezintă o componentă importantă a securităţii României, având capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare.

Cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, s-au organizat manifestări dedicate acestei sărbători în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan, acestea cuprinzând expoziţii, vizionări de filme documentare, exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, concerte ale muzicilor militare şi spectacole artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare, se arată pe site-ul www.forter.ro/ministerul-apararii-nationale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *