22 July 2018

Criza forţei de muncă

Filed under: Editorial |

Frământările politice din anii 1990 au fost axate în principal pe reînfiinţarea partidelor istorice. Nimeni nu s-a gândit atunci la o strategie pe termen lung în ceea ce priveşte viitorul industriei şi agriculturii româneşti în vederea readaptării lor la noul sistem social. Tot ce fusese construit în vremea comuniştilor, cu bani împrumutaţi de la FMI, era privit cu dispreţ, iar această ignoranţă prostească a condus la distrugerea completă a majorităţii întreprinderilor şi a tot ce a fost mai bun în domeniul cercetării din domeniul agriculturii. De fapt, aceste întreprinderi le-au „dat bătaie de cap” capitaliştilor consacraţi, care la un moment dat au fost concuraţi pe pieţele externe cu produsele de calitate pe care era scris „Made in Romania”. Decăderea industriei şi a întreprinderilor agricole de stat a determinat şi începerea exodului forţei de muncă spre ţările capitaliste. Nimeni nu a anticipat dezastrul, în sensul că peste 20-30 de ani România nu va mai avea meseriaşi buni, forţă de muncă implicit, iar această „delăsare” este plătită în prezent cu foarte mulţi bani, culmea, împrumutaţi tot de la FMI.

Un senator sătmărean ne spunea în urmă cu vreo 15 ani, într-o emisiune televizată, că imediat după Revoluţia din 1989 a existat un plan de descentralizare a economiei planificate socialiste, dar acesta a fost ignorat de politicienii din vremea respectivă, care erau preocupaţi „până peste cap” de a pune mâna pe Putere şi „n-au avut vreme” să se gândească, să elaboreze strategii economice capitaliste pe termen lung, pentru viitorul economic al României. Acestea au fost premisele nefaste potrivit cărora milioane de români au plecat într-un autoexil forţat, generat de haosul din „scumpa” noastră Românie postdecembristă. Cum se spune, „băieţii deştepţi” s-au îmbogăţit din vânzarea unor întreprinderi şi au intermediat tot felul de afaceri dezvoltate de investitorii străini în detrimentul dezvoltării industriei şi agriculturii româneşti specifice economiei de piaţă. Din cauza fiscalităţii excesive, a desfiinţării întreprinderilor şi a neîncurajării mediului de afaceri românesc, investitorii români n-au reuşit să asigure angajaţilor salarii similare cu acelea existente în ţările capitaliste dezvoltate, motiv pentru care mulţi dintre ei au părăsit locurile de muncă de-acasă şi-au plecat în Italia, Spania şi în alte ţări europene.
În zilele noastre, politicienii de bună credinţă încearcă să găsească soluţii noi pentru a-i determina pe românii plecaţi la lucru în străinătate, de vreo doi-trei ani, să se reîntoarcă acasă, în satele şi oraşele din România. Criza forţei de muncă este din ce în ce mai „acută”, iar angajatorii apelează la politicienii din România, apelează la un consens politic, pentru ca ei să găsească soluţii legislative menite să încurajeze reîntoarcerea acasă a românilor, dar mai ales să stopeze acest „autoexil” al forţei de muncă. Există oameni de afaceri români, care oferă salarii de aproximativ 500 de euro angajaţilor, dar, spun ei, ar putea să le ofere mai mult angajaţilor dacă ar fi diminuată „presiunea fiscală” prin acordarea unor facilităţi economice. Această criză a forţei de muncă din România îi determină pe unii oameni de afaceri români să apeleze la forţa de muncă externă. Unii vorbesc de angajarea unor ucraineni, alţii de chinezi sau de alte naţionalităţi.

Depopularea satelor este în toi, deoarece mii şi mii de fii ai satelor au plecat la muncă în străinate. Părinţii în vârstă, bunicii şi bunicuţele au vândut mare parte din efectivele de animale, deoarece nu mai este cine să lucreze pământul sau să adune furaje pentru animale. În domeniul creşterii oilor, efectivele s-au împuţinat, iar păcurarii spun că nu au forţă de muncă suficientă pentru această îndeletnicire străveche. Ei spun că au la cine să vândă produsele lor: caş, urdă, lână, piei de oaie, deoarece turmele de oi sunt din ce în ce mai puţine la nivelul României. Mai există forţă de muncă pe alocuri la ţară, dar mare parte din aceasta beneficiază de „ajutoare sociale” şi nu se mai „stresează” să se angajeze la un „patron”.
Toate ca toate, dar tinerii valoroşi, care termină acum o facultate, se gândesc încă de pe „băncile facultăţii” să plece „la muncă în străinătate” şi chiar sunt încurajaţi de familiile acestora. Oferta locurilor de muncă există acasă, dar motivaţia materială şi respectul faţă de profesionişti „lasă de dorit”. Un alt argument al emigrării forţei de muncă este acela legat de scandalurile politice din ţara noastră, care dau impresia de haos în politică, legislaţie, justiţie şi economie. Nesiguranţa „zilei de mâine” şi veniturile modeste din mediul privat sunt alte motive care determină foarte multe familii să ia decizia de a pleca din patria lor. Mediocritatea şi profitorii şi-au făcut loc în România, iar egoismul nu mai ţine seama de patriotismul de altădată, de înstrăinările dintre noi…Acestea sunt alte „hibe”, care domină viaţa societăţii româneşti. Unii mai speră că unitatea în diversitate, consensul şi complementaritatea partidelor politice ar putea readuce România pe drumul normalităţii, aşa cum s-a întâmplat în preajma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Dumitru Ţimerman

One Response to Criza forţei de muncă

  1. aduceti migranti in romania si puneti la lucru ca romanul nu a fost bun si ati alungat din tara leprelori derbedei talhari de politicieni,de cand sa taiat tichete de masa sa majorat impozit de venit sa taiat sporurIle sa micsorat salarile in sanatate deja cel putin 2000 de angajat au parasit sistemul sanitar si peste 60% dintre medic nu a mai facut contract cu CAS romani cei ramas in tara condamnat la moarte genocid sistemul politic

    bil
    18 May 2018 at 06:29
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *