21 October 2018
Festivalul Berii Artizanale

Furtuna a făcut prăpăd la Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

Furtuna de marți seara a făcut prăpăd la Satu Mare. Din cauza precipitațiilor abundente, foarte multe dintre străzile orașului au fost inundate, iar vântul a smuls acoperișul unui bloc și a răsturnat copaci. În cursul serii respective, I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare a intervenit pentru gestionarea a 15 situații de urgenţă generate de vânt şi precipitaţii abundente.

Pasaje inundate,  copaci rupți
În intervalul orar 21:00 – 23:30, de manifestare a codului galben de averse de ploi cu vânt, grindină şi descărcări electrice, pe raza municipiului Satu Mare, echipajele de pompieri au acționat în trei situaţii pentru înlăturarea efectelor negative produse din cauza acumulării de apă în subsoluri, pentru degajarea a două pasaje de cale ferată aflate în zone mai joase ale municipiului Satu Mare (Pasaj Soarelui și Pasaj Henri Coandă).

Totodată, a fost necesară intervenţia echipajelor de descarcerare în cinci situaţii pentru înlăturarea copacilor căzuţi pe carosabil și a mai multor echipaje pentru înlăturarea unui acoperiș.

Deplasarea autospecialelor la solicitări s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, iar, pe parcursul evenimentelor, s-a menținut un contact permanent cu autoritățile locale pentru a fi cunoscută situația din teren.

Acoperiș smuls de pe un bloc în Centrul Nou
O situație de urgență, care ar fi putut avea urmări grave, s-a produs prin desprinderea unei bucăți de acoperiș (de aproximativ 130 metri pătrați), de pe un bloc de locuințe de 10 nivele, situat în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Din cauza vântului puternic, o parte din acoperișul imobilului a fost smuls rămânând suspendat de un cablu, la nivelul etajelor 8 – 10.

Din cauza riscului de cădere pe platoul din fața imobilului sau al rănirii locatarilor de la etajele inferioare, forțele de intervenție prezente la fața locului au izolat rapid zona și au procedat la avertizarea și evacuarea locatarilor imobilului.

După evaluarea riguroasă a mai multor strategii de intervenție, pentru identificarea soluției care să implice cele mai mici riscuri atât pentru cetățeni, cât și pentru forțele de intervenție, s-a acționat prin tăierea cablului de care era suspendată bucata de acoperiș. Intervenția s-a încheiat în jurul orei 01:30, fără a fi înregistrate victime. Evaluarea pagubelor materiale se află în curs de stabilire.

La fața locului au fost prezente și au contribuit la derularea în siguranță a misiunii: echipaje ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și echipaje ale Poliției Locale Satu Mare.

Florin Dura

One Response to Furtuna a făcut prăpăd la Satu Mare

  1. Pasaje inundate…sunt probleme arhicunoscute de toata "elita satmareana", dar nu s-a gasit un destept din TURN cu o solutie, se intampla exact acelasi lucru ca la inundatiile de pe Crasna, adica NEPASAREA, asteptam sa vedem ce se intampla anul viitor, poate se rezo;va singure.

    ciprian
    7 June 2018 at 10:50
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *