23 September 2018
Festivalul Berii Artizanale

La mulţi ani, PS Iustin!

Filed under: Editorial |

Înainte de a aşterne pe o smerită coală de hârtie câteva gânduri despre un fiu dat neamului românesc, din Maramureş, mărturisesc că am reuşit să-l cunosc destul de bine şi pot spune, cu mâna pe inimă, că a aprins candela vieţii noastre, rămânând un vestitor de grai şi simţire românească pentru tot neamul nostru.

PS Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, se află la ceas aniversar, acum, la 57 de ani, şi merită un fabulos Te-Deum de mulţumire pentru tot ce a făcut şi face pentru cuprinzătoarea expresie ce denumeşte Biserica Ortodoxă! Într-o emisiune televizată s-a destăinuit şi… cu atâta simţire a povestit neuitatul contact cu viaţa monahală, cu vacanţele petrecute la “Sf.Ana”, Mănăstirea Rohia. Sigur, apropiatul pentru tot restul vieţii i-a fost regretatul IPS Justinian, cel care l-a hirotonit ca diacon şi preot. De-a lungul anilor, episcopul Iustin, la rândul său, a hirotonit sute de preoţi şi diaconi, care nu pot uita momentele ce au pus stăpânire pe tot ce vor face, prin gestul măreţ săvârşit de PS Iustin. Sigur, realizând emisiuni la “Glasul Bisericii”, am avut ocazia să aflu multe lucruri demne, realizate de episcopul nostru, să aflu de sumedenia studiilor şi articolelor de teologie publicate în ţară şi în afara ei. Am citit şi am scris despre reuşita carte, cuprinzătoare despre Sf. Ioan Botezătorul, i-am ascultat cu atenţie şi am înregistrat predicile, adevărate lecţii de învăţătură pentru oameni de toate vârstele, m-am bucurat de multele distincţii şi ordine oferite PS Iustin chiar de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de atenţia acordată de foarte multe primării prin decernarea înaltului titlu de “Cetăţean de onoare” sau, de ce nu, atenţia Consiliului Judeţean, numindu-l pe PS Iustin “Omul anului 2012”. Aş putea afirma, fără exagerare, că PS Iustin, prin profilul său uman, este un adevărat “om de onoare”! Fiind de multe ori, în aproprierea Dumnealui, am văzut că nu poate juca teatru, pentru că trăirile sufleteşti se transmit prin privire, prin mimică şi gesturi. Câtă bucurie când vede un copilaş ce abia vorbeşte, dar spune rugăciunea “Tatăl nostru”! Câtă tristeţe pe faţa Dumnealui a fost la conducerea pe ultimul drum a regretatului protopop Tincu şi… altele!

Pentru mine, PS Iustin a fost şi a rămas un OM vertical, care a trecut prin ani cu fruntea sus, semeţ şi demn, asumându-şi întotdeauna o anume atitudine! Remarc atitudinea de demnitate naţională, de apărare a specificului şi identităţii româneşti, mergând pe drumul său, un drum al crucii pe care şi l-a asumat conştient, ştiind că acesta este calea ce trebuie s-o urmeze orice român de bună credinţă, orice creştin patriot.

De aceea, pentru OMUL şi ATITUDINEA sa, pentru PS Iustin, episcopul nostru, atât de implicat în viaţa cetăţii, nu pot spune decât: “La mulţi ani, multă sănătate şi putere de muncă, iar succesele să vă însoţească pretutindeni!”.

După numeroasele întâlniri spirituale, la biserici şi mănăstiri de pe raza Episcopiei, nu pot decât să mărturisesc, la acest ceas aniversar – 57 ani de viaţă ai PS Iustin, că Domnia Sa constituie pentru mine, realizator de emisiune consacrată “Glasul Bisericii”, o sursă de inspiraţie, de ataşament pentru biserica neamului, de credinţa ortodoxă, curaj şi raţiune! Pentru mine, pentru NVTV, pentru privitorii şi cititorii noştri, PS Iustin este zbuciumul necurmat de credincios, de luptător, personalitatea complexă care se zbate pentru drepturile şi aspiraţiile Bisericii străbune, strigătul unui neam conştient de frumuseţea şi originalitatea spiritualităţii sale. Întreaga sa activitate constituie o izbucnire a etnicului nostru, care vrea să trăiască, să simtă româneşte şi să stăpânească pământul pe care spiritul lui şi-a imprimat pecetea. Dragostea de neam, de ţară şi limbă este tezaurul de simţire al PS Iustin, închinându-le, prin fibrele simţirii sale, văzând în adâncime neamul românesc, în jurul Bisericii şi în relaţie esenţială cu Cerul, cum e, de fapt, acest neam. Şi l-a putut vedea aşa, datorită faptului că şi-a zidit copilăria în familia oamenilor buni şi credincioşi, Ştefan şi Maria Hodea din Rozavlea, la 23 iunie 1961. De acolo a început viaţa pământească, alături cu cea a naţiei, plină de elementul sacru bisericesc, care l-a însoţit mereu, l-a definit mânat de înţelegerea autentică a sufletului românesc, cu atributul creştin.

Colectivul NVTV, telespectatorii şi cititorii credincioşi judeţului, vă dorim sănătate, bucurii şi împliniri! La mulţi ani!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *